Minerale rare la Muzeul de Ştiinţele Naturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia este organizată de o echipă de geologi profesionişti. Este pentru prima dată când se organizează o astfel de expoziţie la Suceava.

În acest weekend, sucevenii se vor putea bucura de o expoziţie naţională de minerale, cu vânzare, intitulată „Mineralia“, organizată de colecţionarii şi pasionaţii de profil din România.

„Bursa se doreşte a fi locul de întâlnire al profesioniştilor şi amatorilor lumii minerale, un loc al schimburilor de idei şi de experienţe inedite, un loc al prezentării produselor. Rolul educativ şi cultural al unei astfel de expoziţii nu este uitat. Copiii, elevii sau studenţii au şansa de a descoperi atât de puţin cunoscuta lume minerală“, spune geologul muzeograf Andrei Gorduza.

Astfel, sucevenii vor putea admira pietre multicolore la parterul  Muzeului de Ştiinţele Naturii, unde vor fi prezentate şi oferite spre vânzare publicului şi o mare diversitate de bijuterii.

Preţuri între 5 şi 1.000 lei

„Avem şi noi la muzeu minerale şi pietre preţioase, însă nu sunt pentru vânzare. Îmi place foarte mult cuarţul, iar acum am ocazia să-mi achiziţionez şi o colecţie. Mă bucur că se organizează şi la noi astfel de târguri pentru că aşa avem şi noi ocazia să ne cumpărăm pietre originale, nu de la orice târg de neprofesionişti“, ne-a spus Adriana Palaniuc, studentă. Reprezentanţii expoziţiei pun la spre vânzare minerale de colecţie în stare naturală, care au preţuri cuprinse între 5 lei şi 1.000 de lei.

Pietre aduse din America, Mexic, Brazilia sau China

Pietrele provin din toate colţurile lumii: geode şi cuarţ din Brazilia, cuarţ roz din Madagascar, jad din China şi Canada, turcoaz din America de Nord, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan, opal din Australia, malachit din Congo, azurit din Maroc, scoici din Noua Zeelandă, lemn silicifiat, calcedonie, jasp, agat, lizardit sau diverse flori de mină din România.

De asemenea, sucevencele iubitoare de bijuterii cu pietre semipreţioase vor putea găsi şi admira inele, medalioane şi cercei la preţuri cuprinse între 5 şi 10 lei. Colecţionarii au spre vânzare şi bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar, cristale, colecţii de minerale, eşantioane minerale, minerale şlefuite, geme, fosile, produse ornamentale din piatră, însă aici preţurile variază de la 45 de lei până la 200 de lei pentru un set. 

Astfel de expoziţii s-au organizat din 1992 doar prin marile oraşe ale ţării, precum Timişoara, Cluj, Bucureşti sau Baia Mare. La Suceava este pentru prima dată când sunt prezentate publicului colecţii de minerale şi pietre semipreţioase.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite