Miliardarii Sucevei
0Vasile Armenean şi Dumitru Mihălescul şi familia se numără printre bogaţii României, potrivit „Forbes 500 miliardari“, ediţia 2010. Armenean are o avere de 18-19 milioane de euro şi ocupă locul 266 în Topul „Forbes 500 miliardari“. Dumitru Mihălescul apare pe locul 484 şi are o avere de 8 milioane de euro. Catalogul „Forbes 500 Miliardari“, ediţia 2010, a fost lansat oficial astăzi, iar de mâine va putea fi cumpărat d
Vasile Armenean
vârsta: 41 ani
avere: 18-19 milioane de euro
domenii de activitate: Producţie, comerţ
Criza financiară nu a „topit” afacerile producătorului de îngheţată din Suceava, Betty Ice, firmă controlată de omul de afaceri Vasile Armenean, ci din contră. În contextul economic actual, când o mare parte din firmele care activează pe segmentul bunurilor alimentare au înregistrat reduceri ale încasărilor pe fondul reducerii puterii de cumpărare a consumatorilor, Betty Ice a reuşit majorarea cifrei de afaceri cu 20% în 2009.
„Nu am luat măsuri speciale pentru menţinerea afacerii. Dintotdeauna am avut un stil de management cerebral şi nu am scos picioarele de sub plapumă”, spune Armenean, gândindu-se la performanţa sa. Omul de afaceri, care este primul în fabrică (ajunge la ora 9) şi pleacă ultimul (recunoaşte că se întâmplă să stea până la miezul nopţii), spune că nu are de gând să renunţe în acest moment la afacerea sa şi chiar mizează pe noi investiţii pentru a extinde capacitatea de producţie.
„Am achiziţionat o serie de spaţii comerciale şi am dezvoltat reţeaua de vânzări şi de producţie. Am extins depozitele, am achiziţionat utilaje, camioane şi congelatoare”, afirmă Armenean, precizând că suma destinată acestor investiţii
s-a ridicat la aproximativ trei milioane de euro.
După 20 de ani de când a deschis afacerea Betty Ice, Armenean a ajuns să deţină una dintre cele mai moderne capacităţi de producţie de acest gen din Europa, producţia zilnică fiind de circa 100 de tone de îngheţată. Producătorul sucevean se bate pentru supremaţie cu o serie de firme internaţionale, printre care se numără şi giganul Nestle.
În puţinul timp liber pe care îl are, Vasile Armenean se relaxează ascultând muzică sau mergând la plajă. Totodată, omul de afaceri este un împătimit al curselor de Formula 1.
Dumitru Mihălescul
vârsta: 56 ani
avere: 8 milioane de euro
domenii de activitate: Retail electrocasnice
Proprietarii Marelvi au reuşit să îmbine armonios business-ul cu viaţa de familie. Înfiinţată în 1995, compania Marelvi Impex (importator şi distribuitor de electrocasnice) a fost conturată ca o afacere de familie, aproape toţi membrii acesteia fiind implicaţi: Elvira Mihălescul apare ca unic acţionar al firmei, Dumitru Mihălescul este directorul general al companiei, iar una dintre fetele cuplului este, de asemenea, director în cadrul Marelvi.
Poate că această implicare a întregii familii este şi motivul pentru care au reuşit să treacă peste greutăţile acestei perioade de criză. “Ultimul an a reprezentat o perioadă de încercări, de experienţe noi şi evoluţie, în acelaşi timp. Am câştigat, am învăţat, ne-am reorganizat, repoziţionat şi am fructificat oportunităţile care au apărut”, spune Dumitru Mihălescul adăugând fericit că cea mai importantă realizare pe plan personal este faptul că a organizat “trei nunţi într-o perioadă de 11 luni, pentru cele trei fiice”.
Printre măsurile pe care proprietarii Marelvi le-au luat în această perioadă pentru a menţine un nivel similar al business-ului se numără închiderea a două depozite regionale şi deschiderea unui depozit şi a unei reprezentanţe în Bucureşti.
Operarea unor schimbări în condiţiile contractuale, mai ales în cele care se referă la securizarea încasării veniturilor din vânzare a constituit o altă măsură pe care a luat-o familia Mihălescul. “Criza economică ne-a determinat să eficientizăm afacerea, să câştigăm cotă de piaţă, să descoperim ceea ce funcţionează bine şi ce nu, şi, în acelaşi timp, să facem schimbările necesare”, adaugă omul de afaceri sucevean.
Având sprijinul familiei, Mihălescul precizează că dacă ar fi să o ia de la capăt, ar urma exact acelaşi parcurs. Poate ar dedica mai mult timp familiei, dar recunoaşte că a fost un sacrificiu necesar pentru a dezvolta afacerea.