Medicii, obligaţi să consulte zilnic doar 20 de bolnavi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prevederile noului contract al Casei Naţionale de Asigurări au stârnit revolta medicilor şi a pacienţilor. În timp ce doctorii se plâng că aveau şi 50 de bolnavi zilnic, pacienţii spun că nu-şi pot programa bolile.

Conform contractului cadru al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în 2010 un medic de familie nu are voie să consulte mai mult de 20 de pacienţi la cabinet. Doar pentru aceşti 20 CNAS îl plăteşte. Ce se întâmplă cu restul bolnavilor care vor să se programeze, încă nu există un răspuns clar. „Am auzit că pacientul 21 fie va fi reprogramat, fie va plăti, suma fiind între 5 şi 10 lei“, a spus medicul Irina Badrajan, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Medicilor de Familie Suceava. Această situaţie se va răsfrânge asupra pacienţilor care au nevoie de reţete sau medicamente şi au ghinionul să nu fie printre cei maxim 20 de pacienţi de la uşa doctorului.


 „Este posibil să nu-i putem da bolnavului 21, care va plăti o taxă, reţetă, concediu medical sau bilet de trimitere. Cei de la centru încearcă să reducă astfel numărul reţetelor, numărul concediilor medicale pentru care trebuie să plătească, pe spatele nostru şi al bolnavilor“, a mai spus Irina Badrajan. Sucevenii sunt indignaţi de situaţiile în care sunt puşi. „Îşi bat joc de noi. Nu mi se pare normal ca medicul să nu poată să-mi dea o reţetă dacă am ajuns al 21-lea sau să mă pună să plătesc“, a spus revoltată Elena Juravle, profesor.

Medici ameninţaţi
Între medici şi pacienţi au început deja să apară tensiuni.„Am avut deja o colegă care a fost ameninţată de un pacient că o strânge de gât dacă-l pune să plătească. Cum să-i programăm în alte zile dacă bolnavul are nevoie astăzi de tratament şi de reţetă? Cum să-i aleg eu prin telefon pe cei 20 care nu plătesc şi pe cei care să plătească?“, s-a întrebat reprezentanta medicilor de familie.
Noile prevederi CNAS urmăresc de fapt să dirijeze pacienţii de la medicii care au mai mulţi înscrişi către cei care au mai puţini. „Se încalcă astfel dreptul pacientului de a-şi alege medicul. O să fie o revoltă generală când vor începe să plătească taxele“, a adăugat Irina Badrajan.
 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite