Medicii, obligaţi să-şi cumpere cabinetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea a evaluat spaţiile la preţurile pieţei. Doctorii spun că nu-şi permit ratele, pe care le consideră exorbitante.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât medicii susţin că nu au de unde să plătească contravaloarea cabinetului, în condiţiile în care abia reuşesc să-l întreţină. În această situaţie este Violeta Oltean, care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Mică, în clădirea fostei creşe. Cabinetul este format din două camere prin care bate vântul, nu are toaletă, nu este racordat la gaz şi nici nu sunt căi de acces pentru o ambulanţă. Cu toate acestea, spaţiul a fost evaluat de primărie la 33.000 de euro, cât un apartament cu două camere.

80.000 de euro în 15 ani
„Eu am început să fac actele, am dat un avans de aproximativ 6.000 de euro, iar acum sunt în imposibilitatea de a mai plăti rata de 153 de euro plus dobânda de 260 de euro. Am calculat că în 15 ani voi da pe aceste două camere dărăpănate în care Primăria nu a investit nimic aproape 80.000 de euro. E ceva de groază. Voi îmbătrâni plătindu-mi datoriile la bănci“, a spus revoltată Violeta Oltean, medic de familie. Doctorii susţin că sunt forţaţi să cumpere cabinetele deoarece există firme interesate să devină proprietarii spaţiilor şi apoi să le închirieze medicilor.  „Am cumpărat cabinetul la preţul pieţei.  Acum stăm şi plătim 1.600 de lei pe lună după ce am investit în el în toţi aceşti ani“, s-a plâns şi Doina Draga Bumistriuc, preşedintele Asociaţiei Medicilor Generalişti Suceava care este în aceeaşi situaţie.

59 de cabinete vândute
Reprezentanţii Primăriei spun că vor scoate spaţiile la vânzare deoarece nu sunt bani pentru întreţinerea acestora. „Legea prevede că în măsura în care acestea nu sunt cumpărate, să fie scoase la licitaţie“, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. În total, Primăria a avut 96 de spaţii închiriate medicilor, dintre care 59 au fost cumpărate de către aceştia.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite