Suceava: PORTRET: Marius Lencu întreţine voia bună la nunţi de la 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: PORTRET: Marius Lencu întreţine voia bună la nunţi de la 14 ani
Suceava: PORTRET: Marius Lencu întreţine voia bună la nunţi de la 14 ani

Marius Lencu are 23 de ani şi cântă la orgă şi acordeon. Este membru fondator al formaţiei „Popular“, cu care vrea să scoată un CD pe piaţă.

T ânărul a fost încurajat să urmeze muzica când avea doar 6 ani. Atunci l-a descoperit Constantin Sârbu, care l-a îndrumat spre orele particulare de acordeon şi orgă. Ajutat de părinţi şi de mentorul său, Marius a continuat să studieze cele două instrumente în particular până la 12 ani, când a intrat în Ansamblul Balada.

Pe scena „Moştenitorilor“

Aici a cântat la acordeon până la 16 ani, când a fost selectat pentru Ansamblul Studenţesc „Arcanul“, iar apoi şi-a continuat studiile la Facultatea de Muzică din Bucureşti. Împreună cu colegii din cele două ansambluri a participat la numeroase concursuri şi spectacole, în toată ţara.

„Am călătorit foarte mult în ţară împreună cu membrii ansamblurilor şi am participat la aproximativ zece concursuri“, a declarat Marius Lencu. Cel mai impresionant moment al carierei sale de muzicant a fost pentru el reprezentaţia pe care a susţinut-o pe scena din cadrul emisiunii „Moştenitorii“ în anul 2000, unde a fost prim solist. Pentru a intra la această emisiune, Marius s-a luptat cu câţiva zeci de artişti şi a câştigat locul întâi pentru a urca pe aceeaşi scenă cu Mărioara Murărescu. În decursul celor 17 ani de muzică, el a reuşit să încânte auzul a peste 1.000 de petrecăreţi. „Eu cânt de la 14 ani şi am avut reprezentaţii la aproximativ 100 de nunţi şi petreceri“, a spus muzicantul. Însă, în industria muzicală există şi o parte care nu-l încântă pe Marius.

„Este o piaţă de desfacere bună în Suceava, sunt foarte multe nunţi şi petreceri, sunt destule pentru toţi muzicanţii şi lăutarii însă chiar şi aşa există ură şi invidie“, a declarat întristat solistul. Invidia nu-l îngrijorează, ba dimpotrivă îl impulsionează să meargă mai departe.  „Sunt foarte mulţi care pretind că fac muzică, dar care habar nu au şi ştiu că eu am locul meu“, a adăugat suce-veanul.

Pentru recunoştinţele şi laudele culese în timpul carierei, a fost nevoit să adune ore de repetiţii alături de membrii formaţiei pe care a întemeiat-o: „Popular“. „Atunci când mergi la un eveniment trebuie să fii pregătit pentru că te aşteptă 20 de ore de prestaţie în care oamenii trebuie să se simtă bine“, a explicat Marius.

El este fericit atunci când persoanele care îi ascultă muzica dansează şi se relazează. „E un sentiment aparte când îi vezi pe toţi că dansează. Când te gândeşti că tu eşti responsabil pentru acea atmosferă ai un imbold puternic şi stai până la ultimul petrecăreţ“, a încheiat Marius.

Profil

Născut: 30 iulie 1986, Suceava.
Studii: Facultatea de Muzică, Bucureşti.
Familie: Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor ai?
În viitorul apropiat vreau să-mi întemeiez o familie. Iubesc foarte mult copiii şi mi-aş dori un băiat şi o fetiţă ca să se poată juca împreună. Eu am crescut singur la părinţi şi mereu mi-am dorit un frate sau o soră. Dar familia va veni după ce voi lansa primul CD al formaţiei.

Există competiţie între muzicanţii din Suceava?
Pe piaţa suceveană sunt foarte multe formaţii şi foarte multe intrigi. Nu am înţeles niciodată de ce atâta invidie, chiar între membrii unei formaţii, şi de ce se aruncă cu răutăţi. Este greu până te obişnuieşti, dar mereu mă gândesc că ceea ce fac este de plăcere, iar satisfacţia la finalul unei petreceri este foarte mare.

Ce-i place
Îmi place să ies cu prietenii în oraş, la petreceri, la grătar. Este cel mai plăcut mod de a-ţi petrece timpul liber. „Prietenii sunt foarte importanţi pentru mine şi nu cred că aş rezista nicio zi fără să mă văd cu ei sau fără să vorbesc la telefon“, susţine suceveanul.

Ce nu-i place
Lui Marius nu-i place să fie minţit. „Oamenii care mint, care nu sunt punctuali şi neserioşii nu au valoare pentru mine“, declară muzicantul.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite