Marian Constantin: „Folclorul e hrana noastră spirituală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Constantin
Marian Constantin

Cunoscutul instrumentist şi culegător de folclor bucovinean s-a remarcat ca dirijor în numeroase ansambluri folclorice, alături de care a cântat în 13 ţări.

A avut norocul să se nască într-o familie de muzicieni. Doi unchi de-ai săi aveau multe instrumente muzicale aşa că Marian Constantin a început să cânte la trompetă şi la acordeon. A fost mereu susţinut de familie, care l-a încurajat să se prezinte, în anul 1963, la un concurs organizat de Ansamblul „Ciprian Porumbescu“ pentru un post de instrumentist. A trecut examenul cu brio, iar din comisie au făcut parte personalităţi precum Ionel Budişteanu, dirijor al Ansamblului „Raspodia Română“ şi Dinu Stelian, dirijor la Ansamblul Armatei.


„După doar două zile am fost angajat la Ansamblul «Ciprian Porumbescu», unde am funcţionat în orchestra de muzică populară pe post de trompetist, iar ulterior am cântat la acordeon“, povesteşte Marian Constantin. De la vârsta de 27 de ani şi-a început activitatea de dirijor al Ansamblurilor „Ciobănaşul“, „Hora“ şi „Arcanul“, cu care a avut numeroase spectacole în ţară, dar şi în Finlanda, Suedia, Belgia, Olanda, Franţa, Italia, Germania, Polonia, Rusia, Iugoslavia, Ungaria, Ucraina şi Turcia.


„În Germania am avut onoarea să dirijez Ansamblul «Ciprian Porumbescu»“,  explică suceveanul. În 1980 a fost profesor la catedra de acordeon de la Şcoala Populară de Artă, fiind în acelaşi timp şi dirijor al Ansamblului „Hora“. Marian Constantin a fost invitat periodic să facă parte din juriul concursurilor şi festivalurilor de folclor.


A publicat două culegeri de folclor instrumental


„Şi eu mă pot mândri cu faptul că am participat la numeroase festivaluri judeţene, naţionale şi internaţionale, unde am obţinut zece premii I, şase premii II şi mai multe premii III, dar şi menţiuni“, mărturiseşte dirijorul. Din 1999 şi până în prezent a participat anual cu Orchestra „Tezaur Folcloric“ a Centrului Culturii Tradiţionale din Suceava, condus chiar de el, la Festivalul „Mihai Eminescu“ din comuna Şerbăuţi. Marian Constantin este şi autorul a două culegeri de folclor instrumental, „Melodii de Joc din Bucovina“ şi „Tezaur Folcloric din Bucovina“.


A treia culegere, „Jocuri Tradiţionale pentru Formaţiile de Dansatori“, urmează să fie publicată în cel mai scurt timp.  „Îmi plac valorile folclorice şi cei care fac muzică profesionist. Folclorul e hrana noastră spirituală, a ţăranilor bucovineni. Ţin neapărat să ne adresăm specialiştilor, care cunosc bine folclorul din aceasta zonă“, mai spune Constantin.

ce-i place
Suceveanului îi place să meargă cu familia în concediu sau la plimbare. „Mă declar  un familist convins“, mărturiseşte Marian Constantin.

ce nu-i place
Dirijorul detestă neseriozitatea şi nu suportă oamenii care nu ştiu să cânte. „Nu îmi plac nici oamenii cărora le place să se afirme în orice împrejurare“, completează dirijorul sucevean.

întrebări şi răspunsuri
Cu ce vă mândriţi cel mai mult?
Ca urmare a cărţilor publicate, am fost inclus în „Enciclopedia Bucovinei“, de Emil Satcu. În 2006 am luat Premiul Fundaţiei Culturale Bucovina pentru promovarea folclorului bucovinean şi două diplome de excelenţă datorită activităţii mele de 50 de ani.

Aţi avut colaborări şi cu alţi artişti sau ansambluri folclorice?
Am colaborat cu interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca. Am avut chiar şi consultări asupra repertoriului. De asemenea, am colaborat, ca dirijor, cu numeroase ansambluri folclorice, printre care amintesc „Ciobănaşul,
„Hora“ şi „Arcanul“.

profil
născut. 1 martie 1944, Dolhasca.
studii. Academia de Muzică, Iaşi.
familie. Căsătorit, are doi copii.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite