Suceava:Carol Ludovic Lemne 100 de ani de viaţă zbuciumată
0
A prins războaiele mondiale, iar localitatea natală a fost pe rând parte a unui imperiu, regat şi republică. La doar 10 ani, după moartea tatălui, a ajuns capul familiei
este o lună împlineşte 100 de ani, dar se ţine bine, iar vorbele lui degajă o înţelepciune specifică celor care au trăit şi au văzut multe. „Când m-am născut eu aici era Austria. Tata a fost funcţionar imperial şi era un fel de grănicer la Lisaura, Tişăuţi. În anul 1914 tata a fost mobilizat şi a căzut prizoner la Mestecăneşti, după care a fost deportat în Siberia", a mărturisit Carol Ludovic Lemne.
Când ruşii au intrat în Suceava cu prizonierii, mama lui Carol şi bunica lui au plătit unui ofiţer rus nişte ruble pentru a le lăsa să vorbească cu tatăl lui o noapte. Ele au vrut să-i dea tatălui haine de femeie pe care să le îmbrace, în încercarea de a fugi deghizat, dar acesta s-a opus categoric. Şi-a revăzut tatăl după patru ani, în 1918.
„A fost un moment de neuitat pentru mine. A însemnat enorm să pot vorbi cu tatăl meu pentru că nu-l văzusem de o perioadă lungă", a menţionat bătrânul Carol. Un an mai târziu, suferinţa a pus din nou stăpânire pe el, odată cu moartea tatălui. În 1935 s-a căsătorit cu Livia Pauliuc, o româncă ortodoxă la care ţinea foarte mult, aceasta dăruindu-i doi copii, pe Brigitte, în 1936, şi pe Cornel, în anul 1939.
Necazurile au început
odată cu războiul
Problemele au continuat şi în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1942 moare fiica sa Brigitte, iar doi ani mai târziu se stinge şi soţia. La două luni după maortea nevestei, a fost arestat, singura sa vină fiind aceea că era de naţionalitate germană.
A fost trimis la Târgovişte alături de alţi prizonieri, de unde au fost transportaţi la Slobozia. De aici a fost dus la Galaţi, iar de acolo la Iaşi. Alături de alţi prizonieri a ajuns până la urmă într-un lagăr din Stalino, Ucraina de astăzi, unde a stat în condiţii mizere timp de trei ani. „Am stat cu 1.250 de deportaţi, între care şi femei, şi lucram pe un şantier unde se reconstruiau fabricile pentru utilajele miniere. Am avut parte şi de mici bucurii în lagăr. Mai primeam câte o pâine şi un salam de la câte un om care venea să-i mai reparăm ceva", şi-a amintit bătrânul.
A plecat din lagăr
printr-o întâmplare
Carol Lemne trebuia să stea minimum cinci ani în lagăr, a ajuns mai repede lângă familie. „Alături de noi era un inginer din Timişoara care nu ştia ruseşte şi eu îi traduceam. Când a fost întrebat dacă este polonez a spus că da, iar instinctul meu a fost să zic şi eu acelaşi lucru, iar după câteva luni am fost trimis la Odessa, unde trebuia să particip la reconstruirea oraşului", a continuat Carol. După o lună a fost trimis în oraşul Loosdorf, unde a urmat o perioadă de refacere, cu mâncare mai bună şi muncă mai puţină. A fost trimis apoi la Gara Siret, de unde a fost predat autorităţilor române. În anul 1949 s-a recăsătorit cu Gerthrude, care i-a dăruit o fiică cu acelaşi nume. „Cât timp am fost închis, Cornel a rămas şi fără mamă şi fără tată. Mama mea, Angela, l-a luat pe Cornel la Suceava şi l-a îngrijit până în anul 1949, când m-am întors din prizonierat", a încheiat bătrânul.
Acum, când mai are puţin şi bifează un secol de viaţă, suceveanul a fost propus de edili pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare.
Care a fost cea mai mare bucurie din viaţa dumneavoastră?
Momentul cel mai fericit din viaţa mea a fost în anul 1918, când tatăl meu s-a întors din prizonierat. A fost o zi unică în viaţa mea, pe care mi-o aduc aminte şi azi.
Care a fost cel mai mare necaz prin care aţi trecut până acum?
Am suferit enorm de mult când mi-am pierdut soţia şi fiica. A fost un moment de grea cumpănă, pe care nu-l doresc nimănui.
Născut: 5 august 1909, satul Lisaura
Educaţie: Liceul „Ştefan cel Mare", în perioada 1919-1923
Experienţă: maistru electrician la Fabrica de Celuloză şi Hârtie din Suceava
Familie: văduv, are doi copii
„Mă bucur enorm că am reuşit să ajung până la vârsta asta şi-mi place că sunt iubit şi ocrotit de copii mei", a spus zâmbind Carol Lemne.
„Au fost destule etape dureroase, neplăcute în viaţa mea de care nu-mi face plăcere să-mi aduc aminte", a mărturisit suceveanul.
Se încarcă comentariile...
