Suceava: Lucrările de infrastructură pun în pericol zeci de vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Lucrările de infrastructură pun în pericol zeci de vieţi
Suceava: Lucrările de infrastructură pun în pericol zeci de vieţi

Echipajele speciale de intervenţie reclamă şi lipsa de bun simţ a unor coducători auto care nu le acordă prioritate.

Şoferii echipajelor speciale de intervenţie au, de mai bine de trei luni, un nou inamic. Pe lângă bătălia cu secundele, pompierii şi echipele medicale de pe ambulanţe trebuie să treacă în drumul lor spre intervenţii şi de hopul numit „străzi închise din cauza lucrărilor de infrastructură".

Cu viteza melcului spre intervenţii

De când au început lucrările de înlocuire a conductelor de canalizare şi termoficare, ambulanţierii şi pompierii au fost nevoiţi să piardă timp preţios în trafic. Străzile gâtuite de lucrări, blocate de sute de autoturisme le creează zilnic probleme echipajelor de intervenţie. „Lucrurile astea sunt inevitabile. Norocul nostru este că suntem acoperiţi de serviciile voluntare care intervin la incendii până sosim noi. Din fericire, nu au fost înregistraţi timpi fatali", a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina" din Suceava.

Certaţi cu bunul simţ

Problema majoră cu care s-au confruntat aceştia a reprezentat-o însă nesimţirea unor şoferi. De multe ori, cei aflaţi în trafic nu au acordat prioritate echipajelor de intervenţie, deşi acestea se aflau în misiune şi aveau pornite sistemele acustice şi luminoase. „Am avut probleme în trafic cauzate de şoferi. Totul depinde de disciplina şi de bunul simţ pe care l-au avut aceştia. Am ajuns mai târziu la destinaţie însă, din fericire, nu a murit nimeni", a declarat Teodor D., şoferul unei ambulanţe.

Amenzi de sute de lei

Potrivit legii, şoferii sunt obligaţi să acorde prioritate echipajelor de intervenţie care se află în misiune şi anunţă acest lucru prin semnalele acustice şi luminoase. Unii conducători auto din Suceava nu au făcut asta şi au fost amendaţi cu sume cuprinse între 140 şi 175 de lei, iar pentru o lună au devenit pietoni. „Nu avem o statistică a celor amendaţi însă, de fiecare dată când depistăm un şofer ce nu acordă prioritate, îl amendăm", a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite