Liceul Sportiv, pepinieră pentru campioni mondiali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 16 ani, sute de liceeni au urcat pe podiumurile de peste hotare. Finalizarea campusului şcolar ar permite clubului să nu mai închirieze bazele sportive ale unor instituţii publice sau private.

Sportul sucevean îşi are rădăcinile în Liceul cu Program Sportiv (LPS) Suceava, singura unitate de învăţământ de profil din judeţ în ultimii 19 ani. 


„Nu poţi să faci performanţă decât parcurgând anumiţi paşi, primul fiind selecţia. Având materia primă la îndemână, pornim la drum. Este o etapă în care profesorul se joacă cu elevul pentru a depista şi alte calităţi, apoi se trece în specializarea pentru care a optat acesta“
, a explicat Dumitru Bernicu, directorul LPS Suceava. În prezent, liceul găzduieşte peste 1.100 de elevi.


Chirii scumpe pentru antrenamente


Numai în ultimii cinci ani elevii instruiţi şi antrenaţi de profesorii LPS au obţinut 139 de medalii la campionatele naţionale, 86 de sportivi au promovat la loturile naţionale, iar alţi 14 la cluburile de seniori din minicipiul Suceava. Acest an s-a încheiat cu 36 de medalii pentru LPS Suceava, dintre care 5 de aur, 15 de argint şi 16 de bronz.


„Având în vedere că şi Universitatea şi echipa de divizie mai fac antrenamente la noi, este insuficientă sala pe care o avem. În acest caz, folosim bazele altor şcoli din municipiu sau ale unor instituţii private, unde plătim chirie. Aceste cheltuieli înseamnă aproximativ 30% din bugetul alocat de Primăria Suceava liceului“, mărturiseşte directorul Bernicu.


Pepiniera liceului este îngrijită în momentul de faţă de 26 de profesori, aproape jumătate faţă de anul şcolar 2007-2008, înainte de disponibilizările colective impuse de ministerul de resort pentru a face faţă bugetelor mici şi insuficiente.


În curtea LPS Suceava s-a început în urmă cu câţiva ani construirea unui campus şcolar care cuprinde un internat cu 120 de locuri de cazare, un club al elevilor, o cantină, ateliere şi cabinete, un stadion pentru fotbal, rugby şi atletism şi două terenuri de handbal cu suprafaţă sintetică.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite