Lacul care i-a inundat pe iţcăneni din inconştienţa celor de la SGA Suceava va fi secat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate acestea, nici după o lună jumătate de la producerea incidentului, nu a fost găsit vreun vinovat. Singura măsură ce a fost luată atunci a fost demiterea lui Ioan Ungureanu, şeful SGA Suceava de atunci.

Sucevenii care locuiesc în cartierul Iţcani vor scăpa de grija că vor fi inundaţi din nou de lacul de acumulare Dragomirna. Aceasta după ce primăria a hotărât că acesta nu mai are niciun rol şi-l vor goli.

„Am discutat cu reprezentanţii Apelor Române despre inundaţia accidentală din Iţcani şi despre faptul că oamenii încă trăiesc cu spaimă şi am ajuns la concluzia că îl putem goli deoarece nu mai este folosit nici de ACET, nici de Termica şi este acum în administrarea noastră“, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Cu toate că cele aproximativ 50 de familii din Iţcani au fost despăgubite de Primăria Suceava, Consiliu Judeţean Suceava şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, până acum nu a fost găsit niciun vinovat. În urma inundaţiilor, doar Ioan Ungureanu, şeful SGA Suceava de atunci, a fost demis din funcţie, iar în locul său a fost numit ca interimar Vasile Păcurari.

Imediat după tragedia de la începutul lunii septembrie a fost făcută o anchetă de către un corp de control trimis din ordin de ministru şi apoi o altă anchetă făcută de cei de la Administraţia Bazinală de Apă Siret, cu toate acestea nu a fost găsit încă niciun vinovat.

„Încă nu am primit niciun răspuns oficial. Aşteptăm şi noi să vedem ce decizii se vor lua în urma anchetelor. Noi am ajutat familiile cu materiale de construcţii şi pe o femeie cu 15.000 lei pentru a-şi ridica o altă casă“, a declarat Vasile Păcurari, actualul şef al SGA Suceava.

Problema este că încă nu se ştie când va fi secat lacul deoarece, conducerea SGA Suceava nu ştia ieri nimic despre decizia primăriei sucevene.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite