Suceava: Lac artificial la scara blocului, timp de o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Lac artificial la scara blocului, timp de o zi
Suceava: Lac artificial la scara blocului, timp de o zi

Deşi locatarii au anunţat problema încă de marţi la amiază, muncitorii ACET au reparat avaria abia miercuri dimineaţă.

Sucevenii care locuiesc în Burdujeni, pe strada Amurgului, lângă Asociaţia de proprietari numărul 31, au privit neputincioşi, timp de 20 de ore, cum izvorăşte apa dintr-o conductă fisurată aflată în faţa blocului.

Alarmaţi de defecţiune şi de faptul că în zonă s-a format un mini-lac, locatarii l-au notificat pe adminstratorul blocului care, la rândul său, i-a sunat pe cei de la ACET (Apă Canalizare Energie Termică).

„Pe la amiază a început să ţâşnească apă. Cei de la ACET au fost informaţi dar, până acum nu s-a interesat nimeni de la firmă de problemă“, declara marţi după amiază o proprietară.

Spre seară locatarii au ieşit iarăşi în stradă să observe dacă ţeava a fost reparată, însă apa continua să se acumuleze pe strada din mijlocul blocurilor.

„Asta e neruşinare. Pe ei îi doare în cot de avarie, căci nu ei au de suferit. ci noi. Noi vom scoate bani din buzunar şi vom plăti pierderile înregistrate“, a răbufnit un alt locatar.

Echipa ACET a venit cu o zi întârziere

Într-un sfârşit, ieri, după aproximativ 20 de ore de la apariţia fisurii, o echipă a ACET s-a deplasat la faţa locului pentru a remedia problema.

Miercuri, în jurul orei 7.00, muncitorii au spart cimentul pentru a repara fisura.

Obosiţi însă de munca depusă aceştia s-au aşezat pe o bancă situată în apropierea conductei defecte şi s-au odihnit, fără a opri însă apa.

„Nouă nu ne-a spus nimeni ieri despre fisură. Cum am fost anunţaţi am şi venit să reparăm conducta” a declarat unul dintre muncitori.

Copiii, bucuroşi de baltă

Deşi locatarilor le-a dat bătăi de cap, au existat şi persoane fericite de bălţile apărute din cauza defecţiunii. Copiii din cartier s-au bălăcit, inventând diverse jocuri.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite