La spital, Alex stă izolat într-un salon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţul Alex stă la pat pentru că se simte rău
Micuţul Alex stă la pat pentru că se simte rău

El nu are voie să intre în contact cu alţi copii bolnavi. Din cauza lipsei imunităţii, băieţelul poate face orice boală, inclusiv complicaţii la nivel cerebral. Zilele următoare el este programat pentru RMN.

Alex este internat de trei zile la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi. El trebuie ţinut numai în pat ca să nu intre în contact cu ceilalţi copii bolnavi. După ce s-a îmbolnăvit la naştere, în urma infecţiei intraspitaliceşti cu bacteria E-coli, băieţelul a rămas fără imunitate.

Viaţa acestuia se află pe muchie de cuţit, iar medicii încep să se îngrijoreze de starea lui de sănătate. Un rinichi nu mai funcţionează, iar ficatul a fost afectat de antibioticele pe care le ia de patru ani. „I-au făcut analizele la sânge şi la urină. Însă nu este grav. Înainte ieşea la analize cu puroi, acum este mai bine. M-au dus şi la genetică cu el, l-au cântărit, i-au măsurat înălţimea şi capul. Are fruntea prea mare pentru vârsta lui, iar medicul l-a programat săptămâna asta la RMN“, ne-a povestit Adriana Dumitriu, mama lui Alex.

„Să nu aibă ceva la cap“

Investigaţiile RMN sunt necesare deoarece medicii se tem ca Alex să nu aibă afecţiuni neurologice. „Domnul doctor Radu Rusu se teme să nu aibă ceva la cap, infecţiile se pot dezvolta oriunde în corp“, a mai spus Adriana Dumitriu. Până atunci, Alex este pregătit pentru controlul psihologic şi face toată ziua exerciţii de vorbire. Medicul i-a recomandat şi acum un logoped, ca de fiecare dată, însă mama încă nu-şi permite să plătească şedinţele.

Zilele trecute, două sucevence cu inimă au sărit în ajutorul lui Alex şi au luat legătura cu mama acestuia, oferindu-i bani. Persoanele în cauză au dorit să rămână anonime, însă gestul lor i-a încurajat pe părinţii care începeau să-şi piardă speranţa. După ultima verificare a contului, care a avut loc vinerea trecută, Alex avea doar 500 de lei.

Bani şi dulceaţă

„M-a sunat o doamnă de 75 de ani şi m-am dus acasă la ea deoarece nu putea să se deplaseze. Mi-a dat 50 de lei şi câteva borcane cu dulceaţă pentru copii“, povesteşte Gabriel Dumitriu, tatăl. O altă femeie a venit şi le-a oferit 100 de lei pentru ca Alex să poată merge mai departe, să se facă sănătos.

Mărinimia sucevenilor i-a impresionat pe toţi cei care ştiu drama lui Alex, iar datorită lor băieţelul se apropie cu paşi mărunţi de salvare. În prezent se hrăneşte doar cu visurile că se va face bine.

Cum îl puteţi ajuta pe băiat
Sucevenii care îl pot ajuta pe Alexandru să se facă sănătos sunt aşteptaţi să doneze bani în contul mamei, Adriana Nicoleta Dumitriu: RO18BRDE340SV24812343400. Persoanele care doresc o pot contacta pe mamă la numărul de telefon: 0770989584. Cei care vor mai multe informaţii legate de caz se pot prezenta la sediul redacţiei „Adevărul de Seară“, de pe strada Universităţii, nr. 42, etaj 3.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite