L-a înjunghiat după ce au băut cot la cot la un bar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Harasim, în vârstă de 56 de ani, a înjunghiat aseară un tânăr de 21 de ani după ce s-au luat la ceartă în barul în care consumaseră băuturi alcoolice.

Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 18.00, în gara Burdujeni, după ce Traian Harasim (56 ani) împreună cu Dumitru Senciuc (21 ani) împreună cu alţi trei tineri au băut într-un bar din zona gării până s-au luat la ceartă.

Potrivit poliţiştilor, în urma discuţiilor contradictorii Traian Harasim ar fi părăsit barul, însă a fost urmărit de Dumitru Senciuc care l-a lovit cu o sticlă în cap. Drept răspuns, Harasim a scos briceagul şi l-a înjunghiat pe tânărul de 21 de ani în abdomen, provocându-i mai multe plăgi superficiale.

În cauză poliţiştii de la Transporturi Feroviare i-au întocmit lui Traian H. dosar penal pentru vătămare corporală şi port de cuţit. Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite