Suceava: Incendiul care le-a dat bătăi de cap pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Incendiul care le-a dat bătăi de cap pompierilor
Suceava: Incendiul care le-a dat bătăi de cap pompierilor

Luni seara, în jurul orei 23.00 pompierii Detaşamentului din Câmpulung Moldovenesc şi comuna Frumosu au intervenit pentru a stinge focul izbucnit la locuinţa unui sătean, aflată la patru kilometri distanţă de drumul de acces.

Aseară localitatea Frumosu a fost invadată de pompierii veniţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc, Garda de intervenţie Gura Humorului împreună cu personalul Ocolului Silvic Frumosu şi un echipaj de jandarmi.

Aceştia au venit pentru a stinge focul izbucnit la gospodăria lui Teodor C. din localitate, iar incendiul se manifesta la întreaga locuinţă şi exista riscul de a se propaga la fondul forestier aflat în imediata apropiere.

Pompierii au fost nevoiţi să care echipamentele specifice acţiunii pe o distanţă de patru kilometri pentru că locuinţa unde a izbucnit focul nu se afla lângă drumul de acces, iar cele trei autospeciale nu puteau pătrunde pe drumul forestier existent.

Toată acţiunea pompierilor a fost astfel îngreunată şi a determinat ca focul să fie stins în aproape opt ore.
Paguba incendiului a fost casa de locuit care a ars pe o suprafaţă de 90 de metri pătraţi, în valoare de 10.000 de lei.

Cauza incendiului s-ar părea că ar fi un fumător neglijent care a aruncat un chiştoc nestins în apropierea casei construită din lemn.

Pompierii au salvat  anexele şi fondul forestier învecinat, în valoare de aproximativ 100.000 lei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite