Incendii în cascadă de la coşurile de fum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au avut mult de lucru
Pompierii au avut mult de lucru

Coşurile de fum neverificate fac din nou pagube în Suceava. În ultimele 24 de ore flăcările au produs pagube de peste 25.000 de lei pompierii luptându-se timp de câteva ore să stingă focul.

Clădirea unde dorm călugării de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ din satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, a luat foc ieri după amiază. Zece monahi au fost evacuaţi, iar pagubele produse de incendiu se ridică la 10.000 de lei.


Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de două ore jumătate. Focul a mistuit acoperişul şi încăperile de la parterul clădirii, aceasta fiind construită din lemn. Aseară, la ora 21.30, pompierii suceveni au fost chemaţi să stingă focul izbucnit la casa unui bărbat din Vatra Dornei. După aproximativ trei ore de luptă, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au lichidat flăcările. Acoperişul şi patru camere de la mansardă, pe o suprafaţă de aproximativ 10 de metri pătraţi, au fost făcute scrum.

Pagubele se ridică la 15.000 de lei. Totodată, au salvat bunuri în valoare de 300.000 de lei. Conform pompierilor, hornurile înfundate au fost cauza majorităţii incendiilor la care au participat în această perioadă. Din acest motiv, pentru a preveni alte dezastre, aceştia le recomandă sucevenilor să verifice starea coşurilor de fum şi, mai ales, să nu lase focurile nesupravegheate.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite