Încă un mort după tragedia rutieră de la Dănila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul nevinovat implicat în accidentul de ieri de la Dănila a decedat noaptea trecută. Maşina în care se afla a fost izbită din plin de cea condusă de şoferul Beniamin Petroneac.

Medicii s-au chinuit din primele minute după accident să-i salveze viaţa, dar Dumitru Schipor (34 de ani) nu a supravieţuit. Starea lui de sănătate a fost gravă  din momentul în care a fost adus la spital, când medicii l-au dus direct în sala de operaţii.

Celelalte două persoane implicate în accident, Beniamin Petruneac, şoferul vinovat, şi un pasager sunt în continuare în spital. Starea pasagerului Vasile Calancea (55 de ani), din Vicovu de Sus, este foarte gravă, din cauza multiplelor traumatisme.

Tragedia a avut loc ieri dimineaţă pe şoseaua E85, în dreptul localităţii Dănila, situată la 20 de kilometri de municipiul Suceava. Două autoturisme, un Volkswagen Golf şi un Audi A6 s-au ciocnit frontal.

Un copil a murit pe loc după accident

Autoturismul Audi venea dinspre Suceava. Din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul asupra maşinii, a derapat şi a ajuns pe contrasens, de unde venea Volkswagen-ul, care s-a izbit în partea draptă a maşinii deraiate. În urma impactului, Estera
Petroniac, de 11 ani, pasageră în autoturismul Audi condus de fratele ei Beniamin, a decedat pe loc.

Conducătorul auto Beniamin Petroneac a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Şoferului Dumitru Schipor nu i s-a testat alcoolemia deoarece bărbatul a fiind dus direct în sala de operaţie.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite