Suceava: În premieră, copiii suceveni pot învăţa judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: În premieră, copiii suceveni pot învăţa judo
Suceava: În premieră, copiii suceveni pot învăţa judo

În Suceava, judo nu s-a mai practicat de 25 de ani.

Pentru a putea antrena copiii în siguranţă, sala are nevoie de saltele speciale pentru care clubul nu are bani.

Părinţii care doresc să-şi înscrie copiii în programe sportive pot opta pentru cursurile de judo care au loc la Clubul Sportiv din Suceava. Timp de 25 de ani sucevenii nu au avut unde practica această tehnică de arte marţiale chiar dacă doritori au fost.

“La noi există potenţial uman pentru acest sport. Momentam avem sala dar nu avem saltele şi chimonouri. Imediat ce vom face rost de ele vom da drumul antrenamentelor. Judo este un sport foarte bun pentru copii deoarece disciplinează.” a declarat Gheorghe Vasilaş, preşedintele Clubului Sportiv .

Pentru ca sala să poată fi folosită în condiţii maxime de siguranţă în cel mai scurt timp este nevoie de maxim 10.000 de lei, bani pe care clubul nu îi are. Supărarea conducerii vine din faptul că edilii nu fac nimic pentru a dezvolta acest sport în Suceava.

 “Fac prea puţine lucruri pentru sport, pentru fotbal da, pentru sport nu. Fotbalul nu este un sport ci un fenomen social” a precizat Florentin Marinescu, preşedintele Clubului de Arte Marţiale din România.

Lecţiile de luptă vor fi predate pentru început de preşedintele clubului, care a practicat acest sport în tinereţe şi care are  trei dani.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite