INTERVIU Şeful Direcţiei de Sport Suceava: „Înotul este o foarte bună modalitate de a te relaxa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cezar Moscaliuc, fost campion naţional la înot, a pregătit peste 2.000 de copii. În prezent, el este şeful Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava de peste un deceniu.

„ADS“: La ce vârstă aţi luat contact cu apa dintr-un bazin?
Cezar Moscaliuc: Din clasa I, la insistenţele mamei mele, am început să merg la cursuri de înot la Şcoala Generală Nr. 3, fiind şi elev aici.

Cum v-au fost descoperite abilităţile?
Participând la competiţii locale am reuşit să obţin rezultate foarte bune
într-un timp scurt de pregătire, astfel că antrenorii m-au văzut şi m-au luat la nivelul avansat. În aproximativ doi ani am progresat la înaltă performanţă.

La cât timp a venit prima medalie?
Spre sfârşitul clasei a VI-a, începutul clasei a VII-a. Am reuşit să ocup locul al III-lea, la individual, proba 200 de metri spate la Campionatul Naţional, iar la 15 ani am ajuns campion naţional.

Rezultatele erau tot mai bune, iar participările la competiţiile internaţionale tot mai dese. De ce aţi renunţat?
Din motive personale. Să spunem că am vrut să mă dedic mai mult învăţatului.
Aţi urmat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Academiei din Bucureşti şi v-aţi întors apoi acasă, ca antrenor. Cum este să lucraţi cu copiii?
Din 1999 am început cu activităţi de iniţiere, iar din 2000 pregătesc pentru performanţă. Este foarte frumos. Avem o adevărată relaţie de prietenie. Eu am luat multă bătaie ca sportiv, iar antrenorul nostru era părtinitor. Pe mine m-au deranjat aceste lucruri şi sunt convins că bătaia nu este decât o modalitate de a-l îndepărta pe copil de tine. Am încercat ca toţi copiii de la Clubul Sportiv al Şcolii Nr. 3 (CSS 3) să aibă aceleaşi drepturi.

Cum îi motivaţi pe cei mici să vină la cursuri?
Am făcut un sistem de notare cu plusuri. Fiecare antrenament are între trei şi cinci plusuri, la care se pot adăuga bonificaţii de 0,5 plusuri în funcţie de activitatea fiecăruia. Stabilim un barem de 180 - 200 de plusuri, iar cei care au trecut peste barem merg la restaurant şi îşi comandă ce doresc. Cei mai mulţi am fost 14 o dată. Astfel îi stimulez şi sunt mereu într-o competiţie atât cu ei, cât şi cu ceilalţi. Organizăm de două ori pe an competiţii interjudeţene pentru sportivii de performanţă şi două competiţii pentru începători pentru a-i stimula spre performanţă.

De ce ar trebui părinţii să îşi îndrepte copiii spre înot?
Înotul e o modalitate foarte bună de a te relaxa, dacă te pricepi. Performanţa cere sacrificii, însă activităţile de iniţiere sunt benefice pentru copii şi le oferă o dezvoltare armonioasă a corpului. Este sportul care angrenează cele mai multe grupe de muşchi şi poate fi practicat şi de adulţi sau vârstânici pentru recuperare.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite