Suceava: Peste 80 de primării riscă să fie amendate de Garda de Mediu
0Primăriile sucevene riscă să primescă amenzi usturătoare din cauza gropilor de gunoi
Comisarii Gărzii de Mediu Suceava au termen două săptămâni pentru a controla situaţia din toate localităţile judeţului, primele controale la gropile de gunoi fiind pornite chiar de ieri, în zona Vatra Dornei.
Până la sfârşitul săptămânii trecute, 107 primării din judeţul Suceava aveau obligaţia să închidă gropile de gunoi şi să facă toate demersurile pentru ca deşeurile menajere şi reciclabile să fie transportate la cele trei gropi de gunoi de la Fălticeni, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc.
De ameninţarea amenzilor au scăpat doar 25 de localităţi sucevene, iar în 12 localităţi gropile de gunoi au fost desfiinţate cu mult timp înainte de termenul limită impus de Uniunea Europeană, zonele respective fiind salubrizate şi ecologizate.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a precizat că valoarea amenzilor care pot fi date primăriilor care nu s-au conformat obligaţiilor de închidere a gropilor de gunoi pot ajunge la 50.000 lei (500 de milioane lei vechi), ori chiar la 100.000 lei (un miliard lei vechi), dacă se constată abateri de la mai multe norme legislative.