Suceava: Emanuela Motrescu: „Fotografia este un mod de a mă exterioriza“
0
Adolescenta a participat la concursuri judeţene şi tabere foto, de unde s-a întors acasă cu multe premii întâi.
Pentru Ema, fotografia este o trăsătură de familie, moştenind această pasiune, de la unchiul ei. Practică arta fotografică la Palatul Copiilor, din clasa a V-a, sub îndrumarea profesorului Valentin Moscaliuc: „La început făceam fotografie în studio, iar la îndrumarea domnului profesor am început să particip la concursuri“, a spus Emanuela, care recunoaşte că nu poţi atinge succesul fără seriozitate şi perseverenţă.
În spatele reuşitelor sale se află, pe lângă profesorul de la Palatul Copiilor, mama sa, care a susţinut-o şi a încurajat-o neîncetat. „Dacă îţi place ceea ce faci, nimic nu este greu. Mai dificil ar fi dacă nu te-ar ajuta nimeni şi nu te-ar susţine. Eu pot spune că am norocul că mama mea mă susţine în tot ceea ce fac. A fost lângă mine de la începutul acestui drum iar domnul profesor, de asemenea, îmi este ca un prieten”, a mărturisit adolescenta.
Preferă instantaneele
alb-negru
Emanuela îmbină fotografia cu sportul. Latura sa emoţională şi-o exprimă prin instantaneele surprinse de lentila foto.
A participat la multe concursuri judeţene şi interjudeţene, iar în urma acestora a ajuns să participe într-o tabără de fotografie, în Franţa, unde a câştigat foarte multe premii I. Concursul din Franţa, „Europa fără frontiere” i-a adus pe lângă premii, şi mulţi prieteni.
„Participarea la acest concurs m-a ajutat foarte mult, am cunoscut tot felul de oameni, am creat legături şi mi-am făcut şi prieteni. Fotografia este o ocupaţie care te îndeamnă să socializezi”, a povestit Ema. Adolescenta stăpâneşte foarte bine aparatul, deşi la început i-a dat emoţii. „Cam după o săptămână am scăpat de emoţii. Mă exprimam mai uşor, iar rezultatele m-au încurajat să continui pe acest drum”, a continuat adolescenta.
Deşi are doar 15 ani tânăra s-a maturizat foarte devreme. Îi place să-şi petreacă timpul în compania celor mai în vârstă, deoarece consideră că are de învăţat de la ei.
„Sunt o persoană mai dificilă, îmi place să stau cu cei mai mari, pentru că cei de vârsta mea nu înţeleg de ce pun atât de mult suflet în pasiunea asta. Fotografia pentru mine este un mod de a mă exterioriza, de a căuta altceva”, mărturiseşte Ema. „Nu sunt specialistă în fotografie, dar pentru a transmite mai bine mesajul e indicat ca aceasta să fie alb-negru”, mai spune tânăra.
Întrebări şi răspunsuri
Îţi doreşti o carieră în fotografie?
E. M.: Mi-ar plăcea ca modul meu de viaţă să fie legat de fotografie. Am de gând să urmez Facultatea de Arte Vizuale şi sunt sigură că asta mă va ajuta în continuare.
În afară de fotografie, ce alte pasiuni mai ai?
E. M.: Îmi place foarte mult sportul, mă trezesc dimineaţa şi merg să alerg. Pe lângă asta, îmi mai place foate mult mersul pe role. Câteodată nu ştiu ce să fac, dacă să ies cu aparatul sau să-mi iau rolele. Dacă aş putea, le-aş face pe amândouă.
Ce-i place
„Îmi place tot ce este legat de fotografie şi încerc să fiu la curent cu toate noutăţile. Iubesc îngheţata şi prăjitura tiramisu, pe care o şi prepar. Pot spune că mă descurc mai bine decât mama mea. Ca toţi copiii, îmi place să-mi petrec timpul mai mult pe afară”, a mai spus Emanuela.
Ce nu-i place
„Nu-mi place că uneori nu pot să-mi organizez timpul, nu întotdeauna reuşesc să fac ce mi-am propus”, a explicat suceveanca.
Profil
Născută
7 decembrie 1994, Suceava
Educaţie
Liceul „Petru Rareş”
Experienţă
practică fotografia din clasa a V-a
Familie
locuieşte cu mama