Suceava: Fotbaliştii cu dizabilităţi au ocupat primul loc la ”Special Olympics”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 3 - 5 iunie, la Buzău, au avut loc Jocurile Naţionale ”Special Olympics”, eveniment la care tinerii suceveni s-au dovedit a fi cei mai buni din ţară.

Echipa de fotbal unificat, a ajuns la faza pe ţară, după ce a câştigat competiţia din preliminariile judeţeane, etapă de calificare ce a avut loc la începutul lunii mai, în localitatea Gura Humorului.

Echipa de fotbal care a reprezentat judeţul nostru la Special Olympics a fost alcătuită din cinci elevi ai Centrului Şcolar ”Sfântul Andrei”, Gura Humorului şi cinci parteneri din învăţământul de masă.

Pe posturile de apărători au jucat Alexandru Savu, Ciprian Radu şi Valerian Lungoci. Mijlocaşi au fost Marian Boşca, Dragomir Pascal, iar în poartă au stat Vasile Bilan şi Ionuţ Puianu.

Atacul a fost asigurat de Alexandru Lungoci, Laurenţiu Galea şi Marian Văcaru. Nu nu lipsit nici golgeterii Laurenţiu Galea - cinci goluri, Marian Boşca - patru goluri şi Marian Văcar - patru goluri.

În urma antrenamentelor în comun, jucătorii de la Centrul Şcolar ”Sfântul Andrei” şi partenerii lor au făcut echipă bună, şi au reuşit să obţină locul întâi pe ţară. Jucătorii au fost antrenaţi de profesorii Rodica Creţ  şi Răzvan Cocar.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite