Exodul medicilor suceveni în străinătate continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii preferă să muncească în străinătate
Medicii preferă să muncească în străinătate

Atraşi de salariile oferite de clinicile din străinătate, medicii suceveni pleacă în număr tot mai mare peste hotare.

Numai anul trecut s-au înregistrat 14 astfel de situaţii, din aproape toate domeniile medicinii.

Au ales să muncească în străinătate câte doi medici de anestezie şi terapie intensivă, pediatrie, nefrologie şi medicină de familie şi de câte unul de epidemiologie, pneumologie, boli infecţioase, medicină internă, medicină de urgenţă, medicina muncii şi reumatologie.

Migranţii din centrul de cazare de la Rădăuţi refuză să plece acasă de bunăvoie

Situaţia nu este mai bună nici în acest an, în primele trei luni ale anului existând deja patru plecări. Destinaţiile medicilor suceveni sunt Franţa, Suedia, Anglia, Belgia şi Germania, acolo unde pot câştiga chiar şi câte 5.000 de euro pe lună, comparativ cu 1.800 de lei, salariul unui medic primar în România.

Intră pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite