Suceava: Elevii din Iţcani nu au medic la cabinetul şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Elevii din Iţcani nu au medic la cabinetul şcolii
Suceava: Elevii din Iţcani nu au medic la cabinetul şcolii

Copiii nu au de la cine primi îngrijiri medicale în acest an şcolar

Medicii şi asistenţii medicali fug când vine vorba să profeseze în cabinetul unei şcoli. Din acest motiv, copiii care merg la şcoala din Iţcani au rămas fără personal specializat în acordarea ajutorului medical.

Chiar dacă Primăria municipiului Suceava a preluat de la Ministerul Sănătăţii 12 medici generalişti, 12 medici dentişti, 34 de asistenţi generalişti şi 2 asistenţi dentişti, niciunul nu s-a arătat dispus să lucreze la şcoală, chiar dacă aceştia îşi primesc în continuare salariile de la Minister.

"Este important ca în instituţiile de învătâmânt să existe un doctor. Copiii sunt ca o pilă electrică, păţesc mereu câte ceva, se zgârâie, fac entorse. Eu am un nepoţel care şi-a spart capul la şcoală si până a ajuns la spital a primit ajutor de la medicul de acolo. El trebuie să dea trimiteri, scutiri şi să ţină evidenţa copiilor cu boli ce necesită îngrijiri dese, cum ar fi cei cu asm sau spasmofilie" a spus Axinte Veronica, fost cadru didactic.

Primarul Ion Lungu a afirmat faptul că va face o sedinţă în care va încerca să convinga cadrele medicale să opteze pentru şcoala din Iţcani.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite