Doi suceveni prinşi sub un mal de pământ au fost salvaţi de colegii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel P., în vârstă de 19 ani, şi Vasile P., în vârstă de 47 de ani, lucrau la consolidarea unei fundaţii şi au fost prinşi sub dărâmături. Pompierii au încheiat misiunea după o oră şi jumătate de la interveţie, transportând victimele la spital pentru investigaţii amănunţite.

Azi, în jurul orei 14.00, pompierii suceveni au intervenit în comuna Comăneşti cu o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD pentru a salva două persoane prinse sub un mal de pământ. 
Daniel P., în vârstă de 19 ani, şi Vasile P., în vârstă de 47 de ani, lucrau la consolidarea unei fundaţii şi au fost prinşi sub dărâmături.

La sosirea pompierilor, victimele erau scoase de sub dărâmături de către colegii de la locul de muncă. Celor doi răniţi le-a fost acordat primul ajutor medical de către personalul SAJ şi pompierii SMURD, primul suferind o contuzie toracică severă, cel de-al doilea un traumatism la membrele inferioare, prin strivire, după care au fost transportaţi la spital pentru investigaţii amănunţite“, a informat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Pompierii au încheiat misiunea după o oră şi jumătate de la interveţie.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite