Dijma lui Lungu: 1.400 de lei pe cap de sucevean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările care s-au întins în tot oraşul vor fi achitate de contribuabili în următorii 20 de ani. Ultimul şantier de anvergură din Suceava va fi închis în 2013, conform contractelor. Locuitorii oraşului sunt, însă, deja cu nervii întinşi la maximum.

Suceava arată din 2008 ca un oraş din lumea a treia. Iniţial, au fost distruse şoselele, ca să fie schimbate conductele de apă şi canalizare. Acum, drumurile sunt pline de petice care zdruncină atât maşinile, cât şi nervii şoferilor. În plus, recent, au început să fie scoase pavelele proaspăt montate pe trotuare pentru refacerea reţelei de iluminat public, pe principiul „mai întâi construim mansarda, apoi parterul“.

„Ne-am apucat de lucru în funcţie de momentele în care au fost aprobate proiectele europene. În cazul de faţă, au venit mai întâi banii pentru ISPA şi apoi pentru iluminat“, explică primarul Lungu situaţia. Dincolo de disconfortul creat de lucrări, sucevenii trebuie să plătească şi promisiunile Primăriei pentru viitor.
Cei 72.000 de contribuabili înregistraţi în municipiu au de achitat, în contul împrumuturilor făcute de administraţia locală, câte 1.400 de lei. „Praf, zgomot, străzi aglomerate. Atât se vede din aceste proiecte“, a spus Simina Ropocea, educatoare.

Şantierul de 100 de milioane de lei, plătit de toţi sucevenii

Primarul Ion Lungu a preluat Suceava în anul 2004, cu un grad de îndatorare de 5%, şi, după şapte ani de mandat, a mărit procentul de patru ori. „Cei care beneficiază de un proiect trebuie sa plătească pentru el“, a fost motivaţia  edilului pentru contractarea unui împrumut de 50 milioane de lei în anul 2008.

Primăria se pregăteşte să ia un nou credit

Banii au fost folosiţi, în cea mai mare parte, pentru plata cofinanţării locale în cadrul Programului Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare (ISPA) de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare.

O altă tranşă a megacreditului a fost cheltuit pentru proiecte privind modernizarea sau reabilitarea străzilor, a termoficării şi extinderea reţelei de alimentare cu gaz în cartierul Burdujeni sat. Mergând pe acelaşi principiu, autoritatea locală se pregăteşte pentru un alt împrumut, în valoare de 15,6 milioane de lei, pe o perioadă de 15-20 de ani, pentru asigurarea cofinanţării, în valoare de 20 milioane de lei, la alte proiecte derulate deja prin POR.

De exemplu, din cele 67 de milioane de lei, cât costă construcţia a două parcări subterane în centrul municipiului, Primăria are de plătit 5,67 milioane de lei, iar pentru reabilitarea a 14 străzi principale din oraş (54 de milioane de lei), contribuţia Primăriei este de 9,97 de milioane de lei. În afara celor două credite, administraţia locală a mai împrumutat încă 30 de milioane de lei pentru achiziţionarea a 33 de autobuze noi. Astfel, datoriile Sucevei către creditor sunt de aproximativ 100 de milioane de lei, bani ce trebuie achitaţi, în rate anuale, din bugetul Primăriei, alimentat în principal din taxele şi impozitele plătite de suceveni.

„Se puteau accesa fonduri nerambursabile“

Rezumând, se poate spune că varianta preferată a primarului, şi cea mai facilă de altfel, de a face rost de bani a fost contractarea de împrumuri bancare, sucevenii fiind obligaţi, din start, să plătească banii pentru rambursarea împrumuturilor şi a dobânzilor aferente. O parte dintre edilii locali susţin, însă, că primarul ar fi putut să apeleze la alte metode, mai puţin înrobitoare pentru locuitori.

„Se puteau accesa fonduri nerambursabile europene sau să se fi făcut un parteneriat public-privat pentru a asigura cofinanţarea proiectelor europene. Creditul bancar ar fi trebuit să fie ultima soluţie în acest caz“, opinează Corneliu Vornicu, consilier local. În replică, primarul susţine că împrumuturile nu sunt o povară pentru suceveni.

„Împrumuturile nu sunt ţinta noastră“

„Gradul de îndatorare al municipiului reşedinţă de judeţ este acceptabil şi se reduce presiunea pe cheltuielile Primăriei şi pe celelalte investiţii pornite. Însă, împrumuturile nu sunt ţinta noastră, rata actuală de împrumut a Sucevei fiind de 15%-16%, ceea ce înseamnă aproximativ 25 de milioane de euro“, a declarat primarul Ion Lungu. Majoritatea sucevenilor se arată însă nemulţumiţi de şantierul tot mai mare.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite