Suceava: Diana Palade: Se joacă printre lumini pentru a crea imagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Diana Palade: Se joacă printre lumini pentru a crea imagini
Suceava: Diana Palade: Se joacă printre lumini pentru a crea imagini

Aparatul foto şi camera digitală îi sunt prieteni de doi ani. Cu ajutorul lor, Diana a realizat o expoziţie personală şi a obţinut multe premii la concursuri naţionale

Diana este o tânără ambiţioasă, realizările ei datorându-se seriozităţii, perseverenţei şi muncii depuse de-a lungul celor doi ani de studiu la Palatul Copiilor. „A fost iniţiativa mea să urmez cursurile de fotografie, iar în timp, am realizat că-mi place ceea ce fac. A fost ceva de moment, pentru că am vrut să fac şi altceva în afară de şcoală”, a spus tânăra. Mentorul ei a fost profesorul Valentin Moscaliuc, care a ajutat-o să păşească în lumea fotografiei şi a încurajat-o mereu.

A început să practice arta fotografică din clasa a X-a şi a participat la mai multe concursuri naţionale şi a fost răsplătită cu premii. „În anul 2007 am participat la „Concursul Naţional de Artă şi Cineclub”, care a avut loc la Sovata, în urma căruia am obţinut două premii I şi un premiu II”, a povestit Diana. Anul trecut, la acelaşi concurs, desfăşurat de această dată la Gurghiu, în judeţul Mureş, tânăra a obţinut premiul I, două premii II şi două menţiuni.

Prima expoziţie personală, vernisată în acest an

Tot în 2007, a participat la Concursul „Vacanţa mea europeană”, desfăşurat la Argeş, unde a obţinut locul I pentru fotografie şi premiul al II-lea pentru literatură. „Am avut de prezentat o serie de imagini dintr-o vacanţă petrecută în Europa, însoţite de un eseu cu păreri despre aceasta, prin care am reuşit să impresionez publicul”, a mărturisit fata. Anul acesta, chiar de „Mărţişor”, artista a avut prima expoziţie personală de fotografie intitulată „Căutări”. Cele mai bune 64 de fotografii ale sale au putut fi admirate la Iulius Mall Suceava. „În acea zi mi-am arătat recunoştinţa faţă de părinţi, care m-au susţinut mereu, dar şi pentru domnul profesor Moscaliuc. Am avut un sentiment foarte plăcut, acela că sunt apreciată şi că nu muncesc degeaba”, a povestit Diana.

Iubeşte fotografia alb-negru

„Fotografia pentru mine este un mod de a mă exterioriza, de a căuta altceva. E greu să reuşeşti să surprinzi exact ceea ce vrei, şi în plus, nu oricine poate să facă fotografie”, a mărturisit adolescenta. Dianei îi place fotografia alb-negru, deoarece, spune ea, „denotă mai multă puritate, dramatism şi transmite doar esenţialul”. Fiind o fire comunicativă şi plăcută, Diana, are tot timpul în jurul ei prieteni care o susţin şi o încurajează. „Prietenii mei au fost mereu alături de mine şi am simţit cum s-au bucurat pentru fiecare succes al meu”, a încheiat tânăra. Pentru a se perfecţiona, Diana merge la cursuri o dată pe săptămână, axându-se mai mult pe partea practică şi încercând să-şi găsească propriul stil.

Profil

Născută: 22 martie 1990, Vatra Dornei

Educaţie: Liceul „Petru Rareş” Suceava

Experienţă: Practică fotografia din clasa a X-a

Familie: Locuieşte în Suceava

Întrebări şi răspunsuri

Îţi doreşti o carieră în fotografie?

D. P.: Mă gândesc la fotografie ca la o a doua facultate. Nu pot face o carieră acum din fotografie, poate reuşesc să o asociez cu arhitectura, deoarece vreau să urmez o facultate în acest domeniu. Oricum, fotografia va rămâne mereu o pasiune pentru mine.

Mai ai şi alte pasiuni?

D. P.: Îmi place foarte mult echitaţia şi practic acest sport de la vârsta de zece ani.

Ce-i place:

Îmi plac foarte mult excursiile, serile cu chitară şi foc de tabără. Iubesc călătoriile, să ies din cotidian, iubesc caii şi-mi place foarte mult diversitatea.

Ce nu-i place: 

Detest persoanele statice, răutatea, oamenii închişi şi cei care nu apreciază ceea ce li se oferă şi ceea ce au. De asemenea, nu-mi plac oraşele aglomerate şi căldura.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite