Diabetul face ravagii în judeţul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Mondială a Diabe-tului, care a fost marcată ieri, 1.300 de oameni şi-au făcut gratuit teste pentru măsurarea glicemiei.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, care este marcată în fiecare an pe 14 noiembrie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a desfăşurat acţiuni de informare a populaţiei cu privire la această boală. Medicii au  distribuit 2.000 de pliante şi au făcut 1.300 de teste pentru măsurarea glicemiei. Acţiunile s-au adresat locuitorilor din Şerbăuţi, Bălcăuţi, Ciprian Porumbescu, Rădăuţi, Udeşti, Liteni şi Dorneşti.

„Pentru limitarea aspectelor sociale induse de diabetul zaharat, este nevoie de o implicare fermă a statului, a lumii medicale, a societăţii civile în controlul acestui fenomen“, a declarat Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

„Epidemie“ de diabet

Medicii spun că incidenţa acestei boli atinge cote îngrijorătoare. „Avem de-a face cu o «epidemie» de diabet. În fiecare lună, în judeţ, sunt depistaţi câte 250-300 de noi pacienţi. Din nefericire, diabetul de tip II nu doare, astfel că mulţi dintre ei sunt descoperiţi în stadii avansate“, a explicat dr. Gabriela Creţeanu, şefa Secţiei de Diabet şi Boli de Nutriţie care le recomandă sucevenilor să-şi facă regulat un control medical, să mănânce legume, fructe sau brânzeturi  şi să facă multă mişcare pentru a preveni apariţia diabetului.

Medicul a adăugat că diabetul are o cauză genetică, dar se dezvoltă repede la hipertensivi şi obezi, fiind favorizat de lipsa mişcării, de stres şi de un regim alimentar neadecvat. Cele mai multe cazuri noi sunt depistate atunci când pacientul merge la spital pentru o cu totul altă afecţiune. În urma analizelor reiese prezenţa diabetului zaharat.

Controlaţi pentru o altă boală au aflat că au diabet

Acesta este şi cazul soţilor Prodan, din municipiul Suceava. „În urmă cu trei ani soţul a fost depistat cu diabet după ce a făcut un infarct. La o jumătate de an după aceea mi-am luat şi eu glicemia şi am descoperit că am şi eu diabet, însă o formă mai uşoară. Ţinem regim şi facem mişcare zi de zi“, ne-a spus Aglaia Prodan, pensionară.

Potrivit DSP Suceava, în primele nouă luni ale anului au fost înregistrate opt decese din cauza diabetului. De la începutul anului au fost depistate 1.344 de cazuri noi, din care 11 la grupa de vârstă 0-14 ani, 976 de cazuri la persoanele cu vârsta între 15-64 ani şi 357 de cazuri la 65 şi peste 65 de ani. Din cei abia depistaţi, doar 104 sunt insulinodependenţi.

În judeţ sunt înregistraţi 19.748 de bolnavi de diabet, dintre care 10.590 în mediul urban şi 9.158 în rural, ceea ce înseamnă un procent de 2,78 la suta de locuitori.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite