Stiri din Suceava

Cuşma revine în forţă din cauza gerului

7 februarie 2010, 13:53 |  Autor: Paula Scînteianu | 

Cuvinte cheie: local, Suceava, caciula, ger,

Ion Grămadă (centru) şi-a făcut mulţi prieteni de când vinde căciuli în Bazar

Suceava

Ion Grămadă (centru) şi-a făcut mulţi prieteni de când vinde căciuli în Bazar

 

Cojocarii din Bazar sunt dispuşi să vândă „marfa“ şi cu 70 de lei, deşi preţul afişat pe tarabă este 200 de lei.

Vremea geroasă a determinat zeci de suceveni să renunţe la fesurile din comerţ şi să se întoarcă la căciulile din blană de miel, tăbăcite şi cusute manual. Meşteşugarii care le confecţionează ca la carte sunt tot mai rari, de aceea  marfa de calitate şi ieftină o găsesc doar cunoscătorii, în Bazar.

O căciulă, fie că este albă, neagră ori brumărie ajunge şi la 200 de lei, însă târgoveţii lasă la preţ şi până la 70 de lei, dacă negociatorul este bun. „Am stână şi lucrez singur vara. Jupoi mielul, pun pielea la uscat, apoi în sare să se moaie. O tăbăcesc, o cos, tot ce trebuie. De când a dat frigul asta, am avut vânzare bună“, spune Ion Grămadă, un meşteşugar în vârstă de 60 de ani.

25 de căciuli din 30 de miei

Dacă până acum media de vârstă a cumpărătorilor era de 40 de ani, acum sunt şi tineri care caută căciulile de miel. „Este adevărat, sunt tineri de la ţară, care au gospodării şi mai poartă tradiţia. Cei de la oraş nici nu se uită, umblă cu capul descoperit şi le îngheaţă urechile“, spune nea Ion. Cu cele 30 de oi ale lui reuşeşte să facă pe vară în jur de 25 de căciuli, deoarece o piele ajunge doar pentru o bucată. Uneori mai cumpără de la alţii, însă doar atunci când este cererea mare.

Chiar dacă ceilalţi comercianţi au tarabe şi îi fac concurenţă cu produse din blană  de iepure ori de vulpe, el ştie că tot căciulile lui sunt mai bune. „Dacă le tragi pe urechi nu mai ai treabă cu frigul. Până acum se purtau aşa, pe vârful capului, însă eu le croiesc în aşa fel încât să vină şi pe urechi când omul vrea. Acum depinde şi de preferinţe. De regulă, clienţii mei vor căciuli înalte, cu dungă adâncă“, adaugă acesta.

Tinerii se amuză însă la gândul că ar trebui să poarte căciulă. „Cred că doar moşii mai poartă aşa ceva. Căciulile au ieşit din modă, din istorie. Acum merg alea ruseşti, cu urechi trase sub bărbie“, spune Alexandru Coroi, student. Chiar dacă unii ţin cont de modă, alţii o lasă deoparte şi luptă cu frigul de afară cumpărând câte o cuşmă cu cozoroc ori fără. Cei mai în vârstă îşi amintesc cu drag cum, pe vremea lor, o căciulă falnică le stabilea statutul în sat.

„Când ieşeam în sat la horă ori pe drum, fetele altfel se uitau la tine dacă aveai o căciulă cusută după modelul topor cu bordură şi căptuşeală. În funcţie de asta te însurai mai repede sau ma târziu“, spune Vasile Graur, din Dolhasca.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole