Cristina Casandra dă startul la concursul care-i poartă numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineață, are loc ediția a cincea a concursului de atletism Grand Prix "Cristina Casandra", unde în jur de 100 de copii din toate județele din Moldova vor alerga începând cu ora 10.30, pe Stadionul Areni.

Concursul va începe, la ora 10.30, cu cele doua probe destinate copiilor, care se vor desfășura pe o lungime de 1.000 de metri, urmând apoi cele două curse dedicate juniorilor. Fetele se vor intrece pe distanta de 3.000 de metri, în timp ce băieții vor alerga pe o distanță de 4.000 de metri.

Câștigătorii vor primii premii în valoare totală de 1.200 de lei, primii trei clasați la fiecare dintre cele șase categorii de concurs fiind recompensați cu 100 lei - locul I, locul II – 60 de lei și locul III – 40 de lei. Pe lângă acestea câștigătorii vor primi premii constând in echipament sportiv, medalii, precum și câte o diplomă pentru fiecare participant.

La eveniment sunt așteptați aproximativ 100 de copii din toate județele din Moldova. "Ne așteptăm să participe sportivi din cât mai multe județe, mai ales ca acest concurs se desfășoară cu o săptămână înainte de selecția de la Băile Felix și mulți urmăresc să prindă lotul național pentru Campionatele Europene de Cros", a declarat multipla campioană națională Cristina Casandra.

Competiția este organizată de Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava, Asociația Județeană de Atletism și CSM Suceava, având-o ca principal sponsor pe Cristina Casandra.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite