A intrat în puşcărie de şapte ori şi a ajuns om de afaceri. Cum a devenit patron de succes un fost deţinut din Craiova, sucevean la origini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Craiova, care a stat 20 de ani după gratii, şi-a deschis propria afacere în domeniul construcţiilor şi angajează infractori.

După ce a pornit pe un drum greşit, în adolescenţă, Dan Chiruţă, de 55 de ani, a găsit curajul să ia viaţa de la început. Acum îi ajută pe alţi foşti puşcăriaşi să facă acelaşi pas. Locuieşte în Craiova din anul 1999, dar s-a născut într-un sat din judeţul Suceava. Provenind dintr-o familie dezorganizată, mărturiseşte că nu a avut o copilărie uşoară. La 14 ani, comitea primul furt: împins de sărăcie, a spart un magazin, pentru a fura de mâncare.

Patronul le vorbeşte deţinuţilor despre ofertele de angajare.

image


„Aşa am ajuns la şcoala de reeducare, unde am stat până la majorat. Dar nu era rău acolo: era disciplină, învăţam, eram destul de conştiincios
“, îşi aminteşte bărbatul. După eliberare, a lucrat ca tapiţer, apoi în construcţii şi în minerit. Doi ani mai târziu, avea să fie trimis din nou după gratii, tot pentru furt. A fost condamnat atunci la 11 luni de închisoare. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, s-a angajat în Portul Constanţa, însă a ajuns din nou pe mâna oamenilor legii, după ce a bătut un poliţist. „Am stat în puşcărie doi ani şi jumătate. După ce am ieşit, am avut interdicţie să intru în Constanţa timp de patru ani. Nu m-am mai dus deloc acolo“, spune Dan Chiruţă.


Şef de detaşament în penitenciar


A revenit în Moldova, unde un patron l-a angajat la un depozit comercial, pe post de distribuitor. „N-am stat mult nici aici. Am fost închis timp de trei ani, pentru delapidare. Îmi intrase acest virus în sânge. Voiam să mă liniştesc, să nu mai fac astfel de greşeli, dar nu puteam. E ca şi cu fumatul, când vrei să te laşi, dar nu mai poţi“, explică el. Cu totul, Dan Chiruţă a strâns 20 de ani de condamnare la închisoare. Ultima dată a fost închis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova. „Eram considerat extrem de periculos, pentru că nu stăteam cuminte nici în celulă. Eram şef de detaşament, dar eu instigam colegii să-şi caute dreptatea, să nu se lase călcaţi în picioare, să se bată pentru drepturile lor“, explică bărbatul.
În închisoarea din Bănie, Dan Chiruţă avea să reflecteze îndelung asupra greşelilor comise, hotărând că trebuie să se îndrepte. „M-am rugat, am avut multă credinţă şi doar aşa mi-am revenit. Îmi dădeam seama că până la 37 de ani, câţi aveam, trăisem o viaţă ratată. Mă luptam cu mine să mă îndrept, nu aveam linişte, nici somn, mă zvârcoleam toată noaptea“, îşi aminteşte el.

Când a ieşit din penitenciar, s-a căsătorit, apoi şi-a deschis propria afacere, o firmă de construcţii. Societatea la care este patron recrutează nu doar muncitori care nu au avut probleme cu legea, ci şi infractori.

Închis de mai multe ori pentru furt, delapidare şi distrugere, Dan Chiruţă spune că în prezent nu se mai poate dezlipi de Biblie.

image


Dan Chiruţă ştia mai bine decât oricine că oamenii se pot schimba, că merită şansa la o nouă viaţă şi a hotărât să fie el cel care le-o oferă. Până acum a angajat 15 foşti deţinuţi. „Toţi cei care au lucrat pentru mine au stat la închisoare pentru omor. Eu i-am luat la mine acasă, le-am dat un pat să doarmă şi chiar cheile de la locuinţă. Practic, i-am primit în familie, după care le-am dat de muncă. Nu mi-a fost frică, n-am păţit nimic“, mărturiseşte fostul deţinut.  Dan Chiruţă a participat recent la un târg de locuri de muncă, organizat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova, unde stătuse el însuşi închis timp de şase ani. Le-a explicat deţinuţilor că, atât timp cât sunt serioşi şi harnici, vor avea un serviciu şi vor fi bine plătiţi. „Dacă nu le pot da imediat de lucru la firma mea, personal le caut gazdă şi un alt loc de muncă. Dar niciunul nu pleacă de la mine cu mâinile goale. Îi duc prin magazine, îi îmbrac nu cu un rând de haine, ci cu două sau trei, după care îi aranjez cu câte un serviciu. Până acum, nu mi-au făcut probleme, toţi m-au ascultat“, încheie deţinutul devenit om de afaceri.
.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite