Suceava: PORTRET: Iliuţă Crăciun, se luptă cu viaţa din scaunul cu rotile
0
Joacă table ore în şir, iar când pierde nu se supără. Din convingere. Ochii îi ascund o bucurie stranie atunci când este întrebat de unde începe povestea vieţii lui.
Povestea nu e de ieri, de azi, e „de la 21 de ani“, după cum răspunde chiar Iliuţă. Şi mai dă o dată cu zarurile. A fost un accident care l-a lăsat în scaunul cu rotile pentru toată viaţa. A mers în pădure să ajute nişte prieteni la tăiat lemne şi a căzut din copac de la o înălţime de şase metri. A rămas paralizat, iar visul de a face sport toată viaţa i s-a spulberat. Pe vremea aceea, era sportiv de performanţă în divizia C la echipa „Metalul Rădăuţi“ şi mergea în foarte multe cantonamente.
„De la 16 ani am făcut sport şi mi-a plăcut atletismul. Alergam din plăcere. Acum fac câte cinci ore zilnic gimnastică de recuperare. Este o muncă imensă, însă nu o să mai pot merge niciodată. Pentru asta nu este remediu“, spune fostul sportiv, împăcat cu sine.
Acum, la 43 de ani, joacă table şi o face foarte bine. Vine de două ori în fiecare săptămână la Clubul Sportiv Arena şi petrece ore întregi gândind la foc automat. Viteza cu care face liniile este uimitoare.
„Am învăţat să joc pe la 15 ani de la prietenii mei din sat. În această perioadă mă pregătesc pentru etapa finală a campionatului de table de pe judeţ. În prima etapă am fost pe locul 12 din 96 de jucători. Acum se desfăşoară etapa a doua şi trebuie să mă concentrez“, explică acesta. Cât durează până câştigă, nu poate spune. Lui i se par cinci, zece minute. Însă o partidă de table jucată de doi profesionişti poate dura şi o oră, în funcţie de câte linii vor să atingă.
Partida de table de acasă „Acum am jucat şapte linii şi la urmă, de la 5-0 pentru mine, s-a schimbat roata la 7-5 pentru Ionel“, spune cu surprindere în glas Iliuţă. Ionel este consătean cu el, din Marginea şi vin împreună la Suceava de fiecare dată. Tot el este partenerul de table de acasă, iar când acesta are treabă, Iliuţă rămâne să îşi bată vecinii la zaruri.
Pasiunile lui nu se opresc aici, şi-a adaptat maşina şi conduce singur pe drumurile din judeţ. „La mine acasă totul este adaptat încât să mă descurc singur, să nu fie nevoită soţia să stea cu mine mereu. Eu nu am scări nicăieri, iar maşina are tot controlul la mâini. Din anul 2000 până în prezent am 250.000 de kilometri la bord. Îmi place să conduc fără o destinaţie anume, mă face să mă simt în largul meu, independent“.
Însă nu poate călători oriunde, locaţiile turistice din România nu au ascensoare ori căi speciale pentru persoanele imobilizate în căruciorul cu rotile. O experienţă care l-a dezamăgit a fost la Salina Cacica. „Erau vreo 70 de scări şi nu aveam cum să le cobor. Am aşteptat afară, dar a fost frumos şi aşa“, îşi aminteşte Iliuţă.
Profil
Născut: 15 iulie 1966, Marginea.
Studii: Liceul Sportiv, Suceava.
Familie: Căsătorit, are doi copii.
Întrebări şi răspunsuri
Ce vă surprinde cel mai mult la oamenii din jur?
Faptul că îmi devin uşor prieteni. La început, mă gândeam că le e milă, dar nu e aşa. Uneori nu pot face faţă, toţi vor să ne întâlnim. Oriunde aş fi, mă ataşez repede de oameni şi mă bucur să văd că mă respectă.
Ce aveţi pe suflet şi vreţi să se ştie?
Vreau un singur lucru. Să le mulţumesc copiilor şi soţiei pentru că mi-au fost alături. Ei m-au făcut să lupt, pentru ei am continuat să muncesc aşa cum pot. Fata este la Academia de Poliţie, iar băiatul la Facultatea de Chinetoterapie şi sunt foarte mândru de ei, nici nu vă puteţi imagina.
Ce-i place
Îl relaxează drumurile lungi cu maşina. Îi place să conducă pentru că această pasiune l-a ajutat să depăşească momente dificile din viaţă. Mai vizionează cu plăcere emisiunile cu teme politice şi cele sportive.
Ce nu-i place
„Văd viaţa altfel, îmi place tot. A, de fapt, ar fi ceva! Îmi place să pescuiesc, să stau pe baltă, dar nu-mi place să mănânc peşte. Nu am răbdare să aleg oasele“. În jumătate de oră nu a găsit altceva care să nu-i placă.
Se încarcă comentariile...
