Copiii intră gratuit la ştrandul din Suceava de ziua lor. Află cât plătesc adulţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştrandul din Suceava va fi deschis de la 1 iunie
Ştrandul din Suceava va fi deschis de la 1 iunie

Prima zi calendaristică de vară coincide şi cu deschiderea ştrandului din municipiul Suceava.

Începând de vineri, 1 iunie, ştrandul va fi deschis zilnic, între orele 9.00 - 20.00. Ştrandul pune la dispoziţia clienţilor trei bazine de înot, dintre care două pentru copii şi unul pentru adulţi, cu o adâncime de 2,4 metri, supravegheate de doi salvamari. 

Pe 1 iunie, accesul copiilor de până în 10 ani este gratuit. Pentru perioada următoare taxa de intrare la ştrand a rămas aceeaşi ca în ultimii patru ani, adică cinci lei pentru copii şi zece lei pentru adulţi, indiferent de cât de mult timp vor să-şi petreacă acolo, clienţilor fiindu-le oferite gratuit umbrele de soare. Cei care doresc şi un şezlong pe care să-l aşeze pe marginea apei au de achitat în plus o taxă de 10 lei pe zi.

La ştrandul din apropierea râului Suceava se mai găsesc un teren pentru tenis şi volei, precum şi mese de biliard şi de tenis.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru ştiri proaspete din judeţ!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite