Consiliul Judeţean Suceava şi ACET scumpesc apa şi canalizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean a hotărât ca de la 1 iulie în toate localităţile în care operează ACET să existe un tarif unic la apă şi canalizare.

Locuitorii din Suceava, Gura Humorului, Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Siret şi Solca vor plăti, de la 1 iulie, acelaşi preţ pentru apă şi canalizare. Sucevenii vor plăti cu 7% mai mulţi bani pentru apă şi cu 23% mai mult pentru canalizare.

Spre exemplu, sucevenii care plăteau până acum pentru apa potabilă 2,94 lei cu tot cu TVA, vor plăti de la data de 1 iulie 3,15 lei pe metrul cub de apă. În timp ce pentru apa uzată, vor plăti 1,65 de lei metrul cub în loc de 1,34 lei, cât plătesc în prezent.“Nu am cuvinte pentru edilii noştri. Nu ştiu decât să ne ia din tot ce ne-a mai rămas”, ne-a spus Maria Apostol, pensionară.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi Ştefan Groza, directorul SC ACET SA au explicat că aprobarea acestui tarif unic reprezintă o condiţie obligatorie pentru accesarea celor 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial pentru reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare din oraşele Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite