Ştiri şi recomandări de weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colecţionari de obiecte vechi la Iulius Mall
Colecţionari de obiecte vechi la Iulius Mall

 În zilele de sâmbătă şi duminică, toţi iubitorii de artă sunt aşteptaţi la Târgul Colecţionarilor de la parterul mall-ului. Aici vor fi scoase la vânzare de către anticari şi colecţionari de prestigiu din ţară, dar şi din străinătate obiecte valoroase.

Este vorba despre piese de mobilier, decoraţiuni, porţelanuri, picturi şi bijuterii din metale preţioase ori nepreţioase, cărţi, numismatică, podoabe militare, dar şi alte obiecte trecute prin decenii, chiar prin secole. Târgul va fi deschis de mâine, de la ora 9.00, până duminică, la orele serii.

Duminică

Karaoke la Clubul Chagall Arena
Sucevenii care vor să se simtă bine alături de prieteni sau familie şi care cred că au voce muzicală pot lua parte la o seară de karaoke. Clubul Chagall Arena organizează o astfel de petrecere duminică. Organizatorii pun în joc premii care constau atât în pahare de cocktail, cât şi în bani. Sucevenii sunt invitaţi la petrecere seara, după ora 20.00. După tradiţia unor evenimente similare, petrecăreţii pot rămâne până în zori.

Mâine

Atelier de Creaţie pentru copii la mall
Sâmbătă, de la ora 12.00, Atelierul de Creaţie dinn KidsLand îi aşteaptă pe cei mici cu idei, culori şi artă. Copiii care se plictisesc sau cei care au bunici fără răbdare şi bone fără inspiraţie artistică sunt invitaţi să inventeze şi să coloreze alături de prieteni sau de noii lor amici de distracţie. În aceeaşi zi, însă de la ora 17.00, Librăria Cărtureşti pune ceainăria la dispoziţia copiilor cu povestitori hazlii şi ceai pentru părinţii care-i însoţesc.

Duminică
Teatru de păpuşi pentru copii
Prichindeii se întâlnesc cu marionetele Teatrului „Puppet“, de la ora 12.00 la Iulius Mall Suceava. Micuţii vor putea trăi în lumea fantastică a personajelor de poveste. Intrarea este liberă. Sunt aşteptaţi şi părinţii.

Mâine
Omul cu şobolani în Vox
Fanii formaţiei Omul cu şobolani sunt aşteptaţi mâine seară, de la ora 21.00, în Discoteque Vox. Concertul trupei va începe spre miezul nopţii, după recitalurile formaţiilor din deschidere. Un bilet costă 20 de lei.

Mâine
Seară de rock alternativ
Club Vox vă aşteaptă mâine la un concert cu trupa heavy-metal The Edge şi cu Beta Rock, adepţi ai stilului alternative-rock. Petrecerea începe la ora 20.00, iar biletul costă 7 lei de persoană. 

Mâine
Petrecere house în Babylon
Guess Who şi Spike vor mixa mâine seară, de la ora 22.00, în Club Babylon, la o petrecere de zile mari. Intrarea va costa doar 15 lei, iar voia bună va fi garantată de invitaţii speciali şi de animatoarele fidele clubului.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite