Cetatea lui Ştefan, lăsată pradă ciorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de ciori înnegresc zilnic cerul Sucevei
Mii de ciori înnegresc zilnic cerul Sucevei

Oficialii Primăriei spun că nu pot alunga nesuferitele zburătoare care au invadat oraşul după prima ninsoare. Singura măsură, aflată încă la nivel de discuţie între edili, este distrugerea cuiburilor de ciori, doar în parcurile din municipiu.

Sucevenii sunt îndemnaţi indirect de şefii oraşului să se resemneze că vor trăi o viaţă întreagă alături de miile de ciori care le înnegresc adeseori cerul. Numărul acestora a crescut semnificativ odată cu prima ninsoare. Păsările nu mai găsesc mâncare pe câmpurile din zonele limitrofe oraşului şi sunt atrase de resturile menajere aruncate de oameni.

Municipalitatea se declară neputincioasă în faţa invaziilor periodice ale nesuferitelor zburătoare, care au adus în timp un simbol în plus, dar neplăcut, Sucevei. Angajaţii Primăriei responsabili cu gestionarea problemei susţin că soluţia împuşcării ciorilor, gândită şi aplicată acum câţiva ani de prefectul Orest Onofrei alături de mai mulţi vânători, este total ineficientă.

Zonele periferice, resurse bogate de hrană

În plus, ar fi greu de pus în practică din cauză că majoritatea păsărilor îşi fac cuiburile pe domeniul privat. „Doar în parcurile din oraş putem intra cu autoutilitarele să tăiam crengile mai mari şi să distrugem cuiburile“, spune Marian Andronache, şeful Direcţiei Domeniilor Publice din cadrul Primăriei Suceava.

Pe de altă parte, sucevenii spun că s-au săturat să mai îndure mizeria creată de zburătoare. „Nu ştiu unde să mai parchez maşina că o găsesc praf mereu. Ziua sunt mai puţine ciori şi nu crează probleme mari, însă noaptea se adună în stoluri şi murdăresc tot în cale“, se plânge Mircea Damian, contabil. Spre norocul lor, sucevenii din centru sunt mai feriţi de probleme. Speriate fie de împuşcăturile din anii trecuţi, fie de alpiniştii care le-au stricat cuiburile, ciorile au migrat spre cartierele periferice ale municipiului.

Astfel, de cum se înserează, acoperişurile blocurilor devin negre din cauza miilor de păsări care le populează. „Afurisitele fac un zgomot de nedescris şi în plus fac şi multă mizerie“, spune Rodica Halagian, casnică.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite