Cetatea Sucevei, în ţinută medievală şi admirată de turişti străini FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de azi de la amiază ruinele Cetăţii, care a fost amenajată astfel încât să amintească de peisajul medieval, au fost admirate de zeci de turişti, care au aşteptat cu nerăbdare sosirea participanţilor la marele eveniment. Defilarea participanţilor începe la ora 20.30.

Cetatea de Scaun a Sucevei găzduieşte în aceste zile, până pe 14 august, Festivalul Medieval de Artă „Ştefan cel Mare“. Încă de azi de la amiază ruinele Cetăţii, care a fost amenajată astfel încât să amintească de peisajul medieval, au fost admirate de zeci de turişti, care au aşteptat cu nerăbdare sosirea participanţilor la marele eveniment.

image
image
image

Printre zidurile cetăţii lui Ştefan se auzeau cuvinte de admiraţie în engleză, germană şi italiană, rostite de turiştii impresionaţi de monument şi de istoria sa.

image
image
image

Organizatorii se grăbeau să finalizeze ultimele retuşuri ce ţin de decor şi amenajarea spaţiilor pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul festivalului chiar sub privirile entuziaste ale turiştilor străini, dar şi ale localnicilor.

image



Maia Morgenstern, pe scena Cetaţii de Scaun

Punctul culminant al primei zile de festival va fi atins azi, la ora 20.30, când pe străzile Sucevei, cu plecare din cartierul Obcini, vor defila câteva sute de cavaleri călare, menestreli, cascadori şi actori, cu torţe aprinse, care vor intra în Cetate în jurul orei 23.00.
 
De asemenea, un alt personaj cheie, dar şi surpriza acestei ediţii a manifestării medievale, este actriţa Maia Morgenstern. „Din nefericire, din cauza unei probleme de sănătate, Ion Caramitru nu va putea fi prezent la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava. Ca atare, spectacolul de deschidere va fi prezentat de marea doamnă a scenei româneşti, Maia Morgenstern“, a precizat Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei.

Spectacolul de poezie de muzică va fi susţinut în această seară şi de Victor Octav Popa, No' Mads şi Hara, iar la finalul acestuia vor intra în cetate actorii şi participanţii la festival, încheind astfel defilarea.

Mâine, de la ora 17.30, în curtea interioară a Cetăţii de Scaun va avea loc deschiderea oficială a celei de-a cincea ediţii a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare“ Suceava. Pe tot parcursul zilei vizitatorii vor avea de ales între şcoli de dans, piese de teatru pentru copii, şcoala de tir şi ateliere de lupte şi turniruri.

image



 „Anul acesta avem cinci trupe medievale noi, din Cluj, Hunedoara, Braşov şi Sibiu. Tot ca noutate, vom avea un artist va cânta la instrumente medievale pe parcursul festivalului“, a precizat Emil Ursu, organizatorul manifestării medievale.

image
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite