Certificate ECDL de la Colegiul de Informatică Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de luna viitoare, la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava se vor organiza sesiuni de examinare în vederea obţinerii Permisului European de Conducere a Calculatorului (ECDL).

Acesta este al doilea Centru de Testare ECDL din judeţul Suceava, după Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, însă dispune de şase laboratoare de informatică, având circa 200 de calculatoare.

„Am primit acreditarea la sfârşitul lunii decembrie şi vom începe efectiv testările după vacanţa intersemestrială, deci pe la mijlocul lunii februarie”, ne-a spus Virginel Iordache, directorul Colegiului Naţional de Informatică Suceava. Acesta a menţionat că a înregistrat un număr mare de solicitări din partea elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a care vor să obţină certificatul ECDL, dar nu numai.

„Până acum avem 28 de elevi înscrişi, deci vom face două grupe. Putem organiza oricând testări, însă grupele trebuie să fie de 12-14 persoane”, a precizat directorul Iordache.

Certificatul ECDL atestă că posesorul are o calificare recunoscută, relevantă şi garantată în utilizarea calculatorului. În plus, pentru elevi, acest certificat oferă şi posibilitatea de echivalare a unei probe obligatorii din examenul de bacalaureat, respectiv proba de competenţe digitale.

La Colegiul de Informatică Suceava se pot înscrie în vederea obţinerii atestatului ECDL elevi şi profesori din orice localitate, dar şi persoane din afara sistemului de învăţământ. „Pentru elevi şi profesori taxa este de 50 lei, iar pentru cei din afara şcolii vom stabili un preţ diferit, pentru că trebuie să ne scoatem şi noi profitul”, a explicat Virginel Iordache.

Elevii îşi doresc un astfel de atestat pentru că vor scăpa de o probă la examenul de Bacalaureat. „Eu vreau să obţin certificatul ECDL. Voi da testul în luna februarie, când au loc primele examene”, ne-a spus Daniel Atomei, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional de Informatică Suceava.

Certificate ECDL pentru începători sau avansaţi

Înscrierea în programul ECDL se realizează prin achiziţionarea de la Centrul de Testare Acreditat a unui card de aptitudini, care va funcţiona ca o foaie matricolă, în care se trec rezultatele examenelor. Certificarea ECDL Complet, pentru avansaţi, presupune promovarea a şapte examene, iar certificarea Start, pentru începători, promovarea a patru examene. Un card de aptitudini este valabil timp de trei ani, începând de la data susţinerii primului examen. După promovarea tuturor examenelor, în funcţie de categoria pentru care candidatul s-a înscris, candidatului i se eliberează Permisul European de Conducerea a Calculatorului.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite