Cei mai mulţi şomeri din Suceava au doar studii minime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea celor care îşi caută un loc de muncă au absolvit doar patru clase, conform datelor oficiale de la AJOFM. „Se constată că din numărul total de 10.635 şomeri înregistraţi la data de 30.06.2011, 78% sunt persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional", a declarat Doina Capverde, reprezentant AJOFM.

Procentul persoanelor care îşi caută un loc de muncă şi care au absolvit cursurile liceale est de 18%. Doar 4% dintre cei care doresc să se angajeze în Suceava au absolvit o facultate.

Numărul cel mai mare de şomeri provine din rândul celor cu ocupaţii precum: vânzător, muncitor necalificat, şofer, tâmplar, administrator, contabil, zidar, inginer mecanic, paznic, dulgher.

În ultima perioadă se constată o cerere crescută pentru meserii cum ar fi: muncitor necalificat, şofer, vânzător, dulgher, lăcătuş mecanic, manipulant mărfuri, lucrător comercial, prelucrător topitură sticlă la ţeavă, confecţioner textile, zidar, agent vânzări, confecţioner articole din piele, administrator tâmplar, mecanic auto, paznic, mecanic utilaj, gestionar depozit, îngrijitor clădiri, lucrător gestionar, bucătar, ospătar.

„O mare parte dintre cei care s-au înregistrat la AJOFM în ultima perioadă sunt persoane care nu au lucrat niciodată (romi, persoane din mediul rural) şi care nu au intenţia şi determinarea de a se angaja, fiind constrânşi doar de faptul ca nu pot primi ajutorul social acordat de primării dacă nu se înregistrează ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă", a adăugat Anca Doina Capverde.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite