Portret/Cătălin Franciuc: „Sportul e o boală fără antidot“

Cătălin Franciuc

Mare jucător de rugby în anii ’90, suceveanul a fost nevoit să renunţe din cauza unei accidentări. S-a apucat de karate ca să nu stea departe de sport.

Este unul dintre cei mai talentaţi rugbişti produşi vreodată de Suceava. În topul realizărilor personale ca sportiv pune locul cinci obţinut cu echipa naţională de rugby în 1987, la Campionatul European de la Berlin. O altă realizare este jocul făcut în 1991, tot cu naţionala, în Noua Zeelandă. Acolo a mâncat pentru prima dată şarpe şi spune că îşi aminteşte şi acum gustul.

De altfel, din 1990 până în 1992, cât a reprezentat România, a mers în atâtea deplasări cât să-i ajungă 100 de ani. Şi-a rupt însă piciorul într-un turneu în Franţa şi a fost nevoit să renunţe la pasiunea lui cea mai dragă, dar şi la sportul de performanţă.

Remarcat în satul natal de un antrenor de rugby

Cătălin Franciuc spune că, dacă ar fi să o ia de la capăt, ar alerga în aceeaşi direcţie. A purtat mingea de rugby prin Marea Britanie, Suedia, Franţa, Italia. A ştiut întotdeauna cum să se bucure de premii şi de respectul oamenilor.

„Eram un copil normal în satul Ipoteşti-Tisăuţi şi era un antrenor de rugby care mai trecea prin sat şi întreba dacă nu sunt băieţi care doresc să facă sportul acesta. Eu am vrut. Prima dată am intrat în Lotul Naţional de Juniori, iar prima victorie a fost în 1986, când am obţinut «Cupa prieteniei între ţările sovietice». Apoi am intrat la Seniori“, îşi aminteşte fostul sportiv. Prin orice ţară se duceau aveau permis de plecare, puteau să se plimbe şi să admire marile oraşe ale planetei. 

A gustat mâncăruri dintre cele mai exotice

„Cum la noi se bate mingea pe toate maidanele, aşa în Noua Zeelandă se joacă rugby“, spune Cătălin. În turnee a avut ocazia să guste din toate mâncărurile posibile. Cel mai greu s-a descurcat cu stridiile, nu putea să le înghită. Îşi aminteşte de fileul de rechin, de creveţii în sos şi fructele de mare frumos condimentate, însă tot carnea de miel, ciută şi vită are gust mai sănătos pentru el.

„Şi acum joc rugby, este în Suceava echipa «Old boy». Când ne adunăm suntem de două echipe. Sunt şi de 70 - 80 de ani. Din păcate pentru tineret, la noi în oraş rugby-ul se practică foarte greu“, adaugă suceveanul. Pe lângă cei 15 jucători din teren mai trebuie încă 10 rezerve, iar pentru deplasări, mâncare şi medicamente nu s-a găsit încă nici un sponsor în judeţ care să investească. Acum ia lecţii de karate la Clubul Sportiv Nord Arena din oraş şi are de gând să se reapuce serios de sport, nu de alta, dar „pentru aşa boală nu există antidot“.

Profil
Născut. 21 august 1968, Ipoteşti-Tisăuţi, Suceava.
Studii. Liceul nr. 1 din Suceava.
Familie. Divorţat.

Întrebări şi răspunsuri
În ce ţară aţi fost primit cel mai bine în timpul turneelor?
Peste tot. Noi eram sportivi de performanţă. Pe unde mergeam ni se dădea multă atenţie. Mi-a plăcut că oamenii ne respectau şi se comportau frumos. Acum dacă eram în ţările respective ca turist, poate vedeam totul dintr-o altă perspectivă.
Se câştigau bani din sport pe atunci?
Pe vremea lui Ceauşescu câştigam bine. Primeam câte 5.000 de lei, plus indemnizaţii. Mă puteam descurca cu banii aceia chiar foarte bine. Aveam multe cantonamente, ţin minte că plecam în Franţa şi făceam de fiecare dată Sărbătorile de iarnă acolo.

Ce-i place
„Îmi place să fac sport, mişcare, efort. Îmi mai place muzica de pe timpul meu, să pescuiesc şi să citesc. Prefer cărţile de istorie şi ficţiune. Mă uit şi la filmele de acţiune şi la cele SF“, spune fostul jucător de rugby.

Ce nu-i place
Nu-i place politica şi nici tehnologia. „Nu mai poţi să comunici cum trebuie pe Hi5. Mă bucur că m-am născut când oamenii nu erau atât de prinşi în tehnologie“, spune bărbatul.