CAMPANIE/ I s-a cântat de 10 ori „La Mulţi Ani!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii băieţelului care suferă de o afecţiune gravă a sistemului imunitar i-au pregătit o petrecere aniversară deosebită.

Pentru o zi, Alexandru Dumitriu, băiatul al cărui sistem imunitar este distrus din cauza unei bacterii intraspitaliceşti, a fost cel mai răsfăţat copil din lume. Alex a împlinit ieri patru anişori şi a suflat în lumânarea de pe tort de zece ori. Tatăl i-a aprins-o de fiecare dată când copilul voia să i se mai cânte încă o dată „La mulţi ani!“. „El are noroc, i-am luat tort. Fetei, când a fost ziua ei, nu am avut cum să-i cumpăr, nu au fost bani. Acum am făcut un sacrificiu, să-l bucur şi pe el“, mărturiseşte Adriana, mama lui Alex. Băieţelul a mâncat tot din farfurie, iar pentru acest lucru a primit aplauzele părinţilor. Aceştia spun că dacă nu ar avea poftă de mâncare, antibioticele pe care le ia de trei ori pe zi i-ar afecta grav organismul.

Aşteaptă acordul medicilor
În ciuda ocaziei deosebite, părinţii au stat cu sufletul la gură deoarece astăzi urmează să primească o ştire decisivă pentru viitorul lui Alex. Medicii urmează să-i informeze dacă băiatul poate merge la Bucureşti pentru investigaţii cu un aparat ultraperformant . „Îmi doresc nespus ca după Paşte să-l duc pe Alex la Bucureşti la aparatul de biorezonanţă pentru nişte analize şi investigaţii care să nu-i mai radieze organele deoarece încă o ecografie poate fi fatală“, spune cu durere în suflet mama.

A pronunţat corect „tata“
De ziua lui Alex, părinţii şi-au pus o singură dorinţă. Să-şi vadă băiatul sănătos, alergând pe afară cu alţi copii, să-l poată scoate în parc la joacă, să-l poată da pe tobogan. Alex le-a făcut ieri o mare bucurie. A pronunţat corect pentru prima dată cuvântul „tata“. Bunicul băiatului speră să-i poată face nepoţelului un cadou nepreţuit. „Acum doi ani am luat de la Bucureşti un sirop pentru sistemul imunitar. Un flacon costa atunci 160 de lei. A făcut tratament trei luni şi în acest timp nu a mai răcit nici măcar o dată. Aş vrea să-i pot procura acel sirop pentru o perioadă mai mare de timp, l-ar ajuta să ţină sub control organismul“, spune Gheorghe Morozan, bunicul.

Cum îl puteţi ajuta pe Alex
Sucevenii care îl pot ajuta pe Alexandru să se facă sănătos pot dona bani în contul mamei, Adriana Nicoleta Dumitriu: RO18BRDE340SV24812343400. Cei care doresc să ia legătura direct cu familia o pot suna pe mama lu Alex la 0770.989.584. Pentru mai multe informaţii legate de caz vă puteţi prezenta la sediul redacţiei „Adevărul de Seară“, str. Universităţii, nr. 42, etajul 3.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite