Stiri din Suceava

CAMPANIE/ Alex, o sfârlează printre copii la „grădi“

17 martie 2010, 15:18 |  Autor: Paula Scînteianu | 

Cuvinte cheie: local, suceava, campanie, gradinita, baiat, boala,

Alex ţine la colecţia de jucării moştenită de la surioara lui

Suceava

Alex ţine la colecţia de jucării moştenită de la surioara lui

 

Băieţelul de 4 ani are prieteni la Centrul de Recuperare şi se implică în toate activităţile propuse de doamna educatoare. 

Alex Dumitriu este un băieţel de 4 ani din Suceava care suferă de o afecţiune rară, ce-i macină sistemul imunitar. A fost infectat cu bacteria E-coli în spital, dar medicii din ţară nu reuşesc să-i găsească leac pentru infecţiile care nu pot fi eliminate de organism. Părinţii au cheltuit până acum o avere cu tratamentele, dar mai au nevoie de 8.000 de euro pentru trei zile de investigaţii complexe la o clinică din Hamburg, unde i s-ar pune lui Alex un diagnostic precis.  

Uneori nu poate fi atent
Cei mai buni prieteni ai lui Alex sunt Vlad, Cosmin şi Emi, trei copii care vin la acelaşi Centru de Recuperare din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Suceava.
Se joacă împreună, cântă, spun poezii, însă atunci când vine vorba de muncă devin copii serioşi. În ciuda problemelor de sănătate, Alex se deosebeşte de colegii lui de grupă. Nu are stare niciodată şi dă dovadă de o energie debordantă. Nici educatoarea nu mai are puterea să ţină pasul cu el. „Este un copil bun, implicat în activităţile din clasă, lucrează tot ce-i dau, îşi duce sarcinile la bun sfârşit, dar nu stă locului nicio clipă. Aşa se manifestă această hiperactivitate, iar uneori nu poate fi atent din această cauză“, a spus Mariana Dedeacă, educatoarea lui Alex.

Cu toate că medicii suceveni i-au prescris copilului un medicament pentru calmare, doctorii de la Iaşi i-au interzis să-l ia. „De aici mi-au spus să-i dau Convulex şi Tanakan, două medicamente care nu se împacă cu antibioticele pe care le ia Alex pentru rinichi, ca să împiedice alte infecţii. De aceea trebuie să merg cu el de urgenţă mai departe, să aflu exact ce are şi ce tratament să-i dau, unul sigur“, povesteşte Adriana Dumitriu, mama copilului. Alex suferă şi de o uşoară formă de autism. Specialiştii spun însă că, din cauza faptului că de patru ani de zile ia continuu antibiotice pentru infecţii, ar trebui evitată combinaţia de pastile care îşi anulează reciproc efectul.

„Trebuie luat uşor“
„Când un copil are note de autism nu înseamnă că are ceva lipsă în căpuşor, ci doar faptul că totul se dezvoltă lent. Alex va vorbi, însă mai greu şi ajutat de către cineva. Trebuie luat uşor, cu activităţi de la simplu la complex“, a explicat Andrei Cozma, psiholog.

Cum îl puteţi ajuta pe Alex
Sucevenii care îl pot ajuta pe Alexandru să aibă parte de o copilărie normală sau măcar să-şi poată continua tratamentul vital pot dona bani în contul mamei, Adriana Nicoleta Dumitriu: RO18BRDE340SV24812343400. Cei care doresc, se pot prezenta la sediul redacţiei „Adevărul de Seară“, de pe strada Universităţii, nr. 42, etaj 3, unde pot lua legătura cu reporterii pentru informaţii suplimentare.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole