Bucovina Expres, tren pentru turiştii austrieci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Personalul expresului spune că austriecii vor călători cu tot confortul
Personalul expresului spune că austriecii vor călători cu tot confortul

O garnitură specială va circula vara, timp de o lună, pe ruta Viena-Putna, pentru a aduce turişti la mănăstirile sucevene. Autorităţile sucevene au reuşit să-i convingă pe austrieci să accepte proiectul la târgul de turism, desfăşurat săptămâna trecută la Viena.

Sute de turişti din Austria vor ajunge în Bucovina la mijlocul verii, în preajma Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Aceasta este promisiunea şefilor Consiliului Judeţean Suceava, care susţin că au reuşit „să-i vrăjească“ pe austrieci la Târgul de Turism Internaţional care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Viena.


Delegaţia Sucevei a mizat la târg pe turismul religios, prezentându-le participanţilor detaliile proiectului „Pelerinaj în Bucovina“. Practic, este vorba despre un traseu propus turiştilor pe la mănăstirile din nordul ţării. „Cireaşa de pe tort“ este însă „Bucovina Expres“, un tren special, care va circula zilnic între 15 iulie şi 15 august pe ruta Viena - Putna. 


Cacica şi Putna, ţintele principale ale excursiei


„Pe lângă tren, planul nostru este să acoperim şi să asigurăm şi ruta aeriană“, a declarat Dragoş Juravle, director general al Consiliului Judeţean Suceava (CJ).  Turiştii vor putea opta pentru un pachet de câte şapte zile de şedere. „Nu ştim încă cu exactitate cât va costa un sejur pentru că, deocamdată este un  proiect propus la Ministerul Turismului“, a mai spus oficialul CJ.


Destinaţiile finale ale excursiei vor fi localităţile Putna şi Cacica, unde oaspeţii străini pot asista la slujbele dedicate Sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, de la Mănăstirea Putna şi de la Basilica Minor din Cacica, de rit catolic. „Târgul de la Viena din acest weekend a fost fără îndoială o reuşită. Legat de acest pelerinaj, în prima fază va veni în Bucovina, de Paşte, o delegaţie formată din tur-operatori austrieci şi jurnalişti, care să viziteze zona şi să mediatizeze programul din iulie şi august“, a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava.


Sucevenii cred că ideea edililor este bună. „Astfel de lucruri pot atrage turiştii străini aici. Degeaba facem aici programe, noi, oamenii de aici, ştim cum artă şi zona şi obiceiurile. Banii vin de la alţii din afară, nu de la localnici“, spune Magda Avram, profesoară.

Valul de turişti, aşteptat în 2011


 „Nu ne aşteptăm ca în acest an să fie un val mare de turişti pentru că va fi primul an şi abia vom reuşi să punem la punct detalii despre organizare. Cred că abia în 2011 va fi cel mai mare număr de turişti înregistraţi prin acest proiect“, a explicat reprezentantul CJ. Şefii judeţului mizează pe încă două proiecte turistice: „Bucovina Bioland“ şi „Drumul lemnului“, care ar urma să includă vizite în pădurile seculare din zonă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite