Suceava: Fiţoşi şi teribilişti la Bacalaureat 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

15 elevi au fost eliminaţi din examen, unul şi-a spart capul, iar altul s-a dat în spectacol şi a venit la Bac cu o limu-zină, care l-a aşteptat 3 ore în faţa liceului.

Sesiunea 2009 a Bacalaureatului nu a trecut fără incidente la Suceava. „Credeam că va fi mai uşor, însă supraveghetorii au fost foarte severi", s-a plâns Laurenţiu, unul dintre absolvenţi.

Conform şefilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, 15 candidaţi la BAC din judeţ au fost eliminaţi. Şapte dintre ei au fost prinşi copiind la proba scrisă de limba şi literatura română, iar opt la proba obligatorie a profilului".

Cei 15 au fost surprinşi „inspirându-se" din broşuri editate de dimensiuni mici, conţinând rezolvări ale subiectelor publicate de Ministerul Educaţiei. Toţi cei eliminaţi nu au fost prinşi de către profesorii supraveghetori, ci de către inspectorii şcolari delegaţi pentru monitorizarea examenului.

„Dacă nu ştii să copiezi, normal că te prind supraveghetorii. Azi nu se mai copiază din cărţi, ci cu ajutorul telefonului. Doar cei înapoiaţi tehnologic au probleme", a declarat Alexandru, unul dintre absolvenţi.

Incidentul a avut loc în timpul încălzirii, când un elev s-a deplasat către locul în care a căzut greutatea, pentru a verifica rezultatul. În acest timp, un alt elev a aruncat greutatea, lovindu-l în dreptul obrazului drept. Elevul ghinionist a fost transportat la Spitalul Judeţean unde, în condiţii speciale, a fost nevoit să susţină examenul la geografie.

Cu toate acestea, unii candidaţi au încercat să obţină rezultate mari cu minimum de efort. În urma probei sportive, unii elevi au rămas cu dureri mari de cap. Un incident s-a înregistrat Colegiul Tehnic „Petru Muşat" unde, la proba „aruncarea greutăţii", un elev s-a trezit cu o bilă în cap.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite