Stiri din Suceava

Au fost prinși în timp ce pescuiau ilegal folosind ecrane cu plase monofilament

31 ianuarie 2012, 14:50 |  Autor: Georgeta Cîrstean | 

Cuvinte cheie: Suceava, pescuit, ilegal, plase monofilament, ecrane, pescari,

Plasele au fost confiscate. Foto arhivă

Suceava

Plasele au fost confiscate. Foto arhivă

 

Doi bărbați din comuna Todirești au fost surprinși ieri în timp ce pescuiau pe râul Suceava folosind opt ecrane cu plase monofilament.

Poliţiştii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Botoșana au fost sesizaţi de Ioan B., de 27 ani din comuna Pătrăuți, paznic la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Suceava, care a surprins pe malul drept al râului Suceava, la cca. 400 m de podul rutier Costâna din comuna Todirești, două persoane care pescuiau ilegal, iar unul dintre aceștia l-a lovit.

Cu ocazia cercetărilor polițiștii au stabilit că paznicul i-a găsit în jurul orei 15.00 pe malul râului Suceava, pe Gheorghe G., de 52 ani și Alois R. de 37 ani, ambii din comuna Todirești, care pescuiau ilegal folosind opt ecrane cu plasă monofilament.

Cerându-le acestora să-l însoțească în vederea aplicării măsurilor legale, pe moment s-au conformat, paznicul a ridicat plasele monofilament, dar Alois R. a fugit, iar în momentul când a fost ajuns, i-a aplicat lui Ioan B. o lovitură pe care acesta a parat-o cu partea inferioară a armei din dotare. În urma altercaţiei cei doi suspecţi au fugit.

Polițiștii au dispus măsuri de căutare şi prindere a celor doi suspecți care sunt dispăruţi de la domiciliu. "În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, postovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, faptă prev. de OUG 23 / 2008 privind pescuitul şi acvacultura și furt", a declarat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Suceava: S-au ales cu dosare penale pentru că pescuiau cu "ecrane"

    Doi localnici din Milişăuţi şi unul din Grăniceşti au fost prinşi ieri de poliţiştii din Grănic ...

    Trei sturioni scoși din barca unor braconieri și eliberați în mediul natural

    În acest week-end, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, aproape de ...

    Ţipetele unei femei din timpul unei partide de sex nu au legătură cu orgasmul

    Sunetele pe care le scot femeile în timpul unei partide de sex nu semnifică faptul că ele au or ...

    Suceava: Patru case pentru sinistraţii din Grăniceşti

    Locuinţele au fost făcute integral cu bani de la o companie austriacă ...

    Suceava: Şcoala a început cu forţa la Costâna

    În satul Costâna clopoţelul a sunat printre ţipete, îmbrânceli şi lacrimi. Părinţii nu concep c ...

    Prins în timp ce pescuia cu ecranul pe râul Suceava

    La vederea polițiştilor, acesta a aruncat cantitatea de pește pescuită în albia râului Suceava. ...

    Fără restricţii la apă caldă în această vară la Suceava

    Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat al oraşului nu vor mai sta în sezonul estival fără ...

    Un tulcean prins cu 2 kilograme de icre s-a ales cu dosar penal

    Bărbatul de 61 de ani din municipiul Tulcea a fost prins de polițiștii de frontieră pe raza loc ...

    Un centru de colectare a peștelui a fost închis

    În cursul săptămânii trecute, inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alim ...

    Dosar penal înainte de Buna-Vestire: Prinși în timp ce transportau pește fără documentele legale

    În acest week-end, polițiștii de frontieră au acționat pe raza municipiului Tulcea pentru a-i d ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole