Suceava: Au dormit într-un copac de teama urşilor şi mistreţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Au dormit într-un copac de teama urşilor şi mistreţilor
Suceava: Au dormit într-un copac de teama urşilor şi mistreţilor

Doi cetăţeni români, stabiliţi în SUA, au tras o spaimă soră cu moartea după ce s-au rătăcit în pădurea de lângă oraşul Gura Humorului.

Turiştii, soţ şi soţie, plecaseră sâmbătă într-o scurtă drumeţie spre localitatea Găineşti, din cartierul Voroneţ unde aveau o casă de vacanţă. Plimbarea s-a transformat într-un coşmar în momentul în care s-au abătut de la drum cu aproximativ 9 kilometri. Când şi-au dat seama că s-au rătăcit era prea târziu. Din cauza întunericului, nu au mai găsit drumul spre casă.

Au sunat la 112

În ciuda situaţiei, turiştii au avut tăria să apeleze numărul de urgenţă 112 şi astfel au intrat în legătură cu jandarmii montani. Din cauza reliefului dificil, căutările acestora din timpul nopţii s-au dovedit zadarnice. În schimb, au încercat să-i încurajeze la telefon pe cei doi soţi şi chiar să-i prevină de pericolele care îi pândesc.

Au dormit agăţaţi de crengile unui copac

Când au aflat că în pădurea respectivă trăiesc mistreţi şi urşi, turiştii s-au refugiat într-un copac, unde au stat până la primele ore ale dimineţii când au fost găsiţi de jandarmi.  „Recomandăm turiştilor să nu abordeze trasee necunoscute, să folosească numai traseele marcate şi să apeleze cu încredere la jandarmii montani şi la membrii Salvamont. În cazul în care se rătăcesc, dacă dispun de mijloace tehnice de comunicare, turiştii trebuie să anunţe imediat acest lucru” a declarat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de jandarmi Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite