Atenție la reducerile false din magazine! Vezi aici ce vă sfătuiesc reprezentanții OJPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste cateva zile va începe perioada oficială de reduceri la bunurile nealimentare, adică îmbrăcăminte, blănărie, pile, marochinărie și încălțăminte, articole de sport –turism și alte articole sezoniere.

Potrivit normelor legale magazinele pot lansa vanzări de soldare de două ori pe an, pentru cel mult 45 de zile, în intervalul 15 ianuarie-15 aprilie, pentru produsele de toamnă-iarnă, respectiv 1 august-31 octombrie, pentru articolele de primăvară-vară.

Comercianții au obligația de a informa consumatorii cu privire la data de debut a vanzării de soldare, durata acesteia și sortimenrul de mărfuri supus soldării. Reducerea de preț trebuie în mod obligatoriu raportată la prețul de referinșă practicat.

"Concret, pe eticheta produsului trebuie înscrise atât prețul vechi, cât și prețul nou, rezultat din aplicarea reducerii. Orice anunț de reducere de preț, în valoare absolută sau în procent, trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse", a explicat Elena Oanea, șefa OJPC Suceava.

Paralel cu vânzările de soldare pentru articolele de sezon magazinele pot derula și promoții. În acest caz trebuie ca obiectele supuse promoției să fie clar delimitate în spațiul comercial, să fie precizată cu exactitate durata vanzării promoționale și în ce constă cu exactitate, susțin comisarii OJPC.

"Rugăm consumatorii să fie atenți, să verifice în ce constă reducerea de preț sau promoția și dacă apar probleme să se adreseze instituției noastre", a mai spus Elena Oanea.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite