Suceava: Aparatul etilotest înşelat de un şofer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Aparatul etilotest înşelat de un şofer
Suceava: Aparatul etilotest înşelat de un şofer

Un şofer care a accidentat un biciclist nu a putut fi testat pentru a se stabili alcoolemia din cauză că aparatul a dat „eroare”.

Aseară, în jurul orei 18.00 poliţia din Vicovul de Sus a fost sesizată de un accident de circulaţie al cărui vinovat a părăsit locul faptei.

Ion U., în vâsrtă de 56 de ani, din comuna Bilca şoferul unui autoturism nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depăşire a unei biciclete, condusă regulamentar în aceeaşi direcţie de mers de Vasile C. în vârstă de 47 ani, localnic, pe care l-a acroşat şi  accidentat uşor, necesitând pentru vindecare 7-10 zile îngrijiri medicale.

Deşi conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei a fost găsit de oamenii legii la domiciliu, însă când aceştia au vrut să-l testeze pentru alcool, aparatul a dat eroare şi nu o dată ci de cinci ori.
 
Astfel poliţiştii au testat doar vicitma pentru alcoolemie iar rezultatul a fost de 0,45 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Ambilor li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite