Suceava: Angajările sezoniere, reduse la jumătate de criza economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, numărul posturilor disponibile este de două ori mai mic faţă de anul trecut.

Rata şomajului în judeţul Suceava a crescut de la începutul anului până la 5,83% şi este mai mare cu 2,13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Patronul nostru a trebuit să ne trimită în şomaj tehnic, chiar dacă practic mai lucrăm. Eu mă bucur că am unde merge la muncă şi sper să depăşim cât mai repede această perioadă grea“, a declarat Raluca Andronic, vânzătoare.


Numărul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava a crescut până la 14.762 de persoane la sfârşitul lunii iulie. Dintre aceştia, numai 8.000 beneficiază de indemnizaţie de şomaj. Statistic, locurile de muncă sezoniere s-au redus la jumătate faţă de 2008. Astfel, în luna iulie a acestui an posturile disponibile au fost de 64% din totalul înregistrat în iulie 2008.


Mai puţine oferte de muncă anul acesta


Mai exact, dacă anul trecut în luna lui Cuptor au fost încadraţi 758 şomeri, în aceeaşi perioadă a acestui an doar 417 s-au angajat în domeniile cu oferte sezoniere.


„Dificultăţile de reinserţie pe piaţa muncii a şomerilor, al căror număr a depăşit cu 5.110 persoane cifra înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost amplificate de reducerea drastică a cererii de forţă de muncă“, a declarat Cristian Şologon, director AJOFM Suceava. Anul acesta, cei mai mulţi şomeri au fost încadraţi în construcţii, fabricarea băuturilor, comerţ, producţia de încălţăminte, prelucrarea lemnului, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi turism.


Dacă în 2008, în perioada martie-mai societăţile cu activitate sezonieră au reîncadrat integral personalul disponibilizat în sezonul rece, anul acesta au preluat doar jumătate din foştii angajaţi. „Lucrez în construcţii şi vara aveam cele mai multe lucrări, dar acum nu ştiu dacă mâine voi mai avea de muncă“, a declarat Costel Ciobanu, angajat.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite