Suceava: Analizele gratuite, suspendate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Analizele gratuite, suspendate
Suceava: Analizele gratuite, suspendate

Dacă până acum trei luni pentru a beneficia de analizele gratuite sucevenii se puteau înscrie pe listele de aşteptare ale unor laboratoare, recesiunea a tăiat şi această cale de a afla de ce

Dacă până acum trei luni pentru a beneficia de analizele gratuite sucevenii se puteau înscrie pe listele de aşteptare ale unor laboratoare, recesiunea a tăiat şi această cale de a afla de ce boli suferă.

 În urma rectificării bugetare de zilele trecute, laboratoarele de analiză din Suceava nu au mai primit bani. „Din această cauză suntem nevoiţi să nu mai oferim sucevenilor analize gratuite, ci doar contracost“, a declarat Daniel Rusu, managerul unui laborator.

Urgenţele au prioritate

În această situaţie, persoanele care-şi plătesc lună de lună contribuţiile la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu-şi mai pot face analizele gratuit.

Unele laboratoare şi-au închis porţile pentru sucevenii care doreau să afle de ce boli suferă. În această situaţie se numără laboratorul Hipocrat, care a primit pentru această lună doar 4.000 de lei. Banii s-au epuizat după primele zile ale lunii. La laboratul Synevo nu se mai fac nici programări pentru lunile următoare.

Printre puţinele care mai oferă servicii gratuite se numără laboratorul de analize medicale din cadrul Policlinicii Areni, însă situaţia depinde de numărul de pacienţi care vor veni cu urgenţe, deoarece acestea sunt cazurile care au prioritate. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite