Aeroportul Suceava închis până mâine dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată nu se cunoaşte ora la care se vor ridica restricţiile. Reprezentanţii Agenţiei de Protecţia Mediului continuă să monitorizeze calitatea aerului, cu toate că până acum valorile concentraţiilor de pulberi din aer au fost normale.

Sute de suceveni care urmau să plece din Suceava, sau să ajungă aici, pe calea aerului nu au decât să îşi găsească alt mijloc de transport. Aeroportul Suceava rămâne închis până mâine dimineaţă, alături de aeroporturile din Bacău şi Iaşi.

“Din ce ştim, spaţiul aerian va rămâne închis până mâine dimineaţă, însă nu ştim până la ce oră. Deocamdată nu am primit nicio informare oficială, ştim şi noi ce vedem la televizor”, a explicat Dumitru Sahlean, directorul aeroportului sucevean. De sâmbătă dimineaţă niciun avion nu  mai decolat sau aterizat la Suceava. Numai ieri ar fi trebuit să ajungă la Suceava un avion de la Roma şi unul de la Bucureşti.

“Este posibil ca mâine dimineaţă avionul către Roma să plece la 8.25 dacă se ridică restricţia deoarece avionul este aici, însă deocamdată nu ştim nimic sigur”, a explicat un alt reprezentant al aeroportului.

Reprezentanţii Agenţiei de Protecţia Mediului monitorizează continuu calitatea aerului de la un metru jumătate, doi metri deasupra solului, însă pulberele de cenuşă este posibil să fie la o înăţime mult mai mare şi să nu fie încă dispersate pentru a ajunge pe pământ.

“Rezultatele de pulberi totale în suspensie au fost în jur de 100 micrograme/mc de aer, pe când limita maximă la acestea este de 500 micrograme/mc de aer. Noi vom continua să măsurăm pulberea totală medie zilnică prin metoda gravimetrică pentru a vedea dacă se modifică concentraţiile, însă şi prin măsurători automate”, a explicat Gina Ursu, şefa Serviciului de monitoring din cadrul APM Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite